Vraja unui dor

Vraja unui dor

De pe un povârniş de deal secular,

Repede tresaltă un fiu de morar,

Şi ascultă glasul apăsat,

Al celei care l-a sărutat.

Cercetând amănunţit fata care l-a ademenit,

El constată ca dorinţa de iubit s-a înteţit,

Se frământă şi socoate că-i mai bine să se ferească de toate,

Însă pleacă de pe deal cu tot cu fată în spate.

Repede el oboseşte şi drumul nu-l mai găseşte ,

Caută cu ochii, prin farul luminos al lunii,

Un culcuş de şoapte şi de bucurii,

Să-şi amintească mai tarziu de frumoasa privelişte.

Amândoi în toiul noptii, şoapte dulci îşi rostesc,

Viaţa-ntreagă pare că şi-o clădesc,

Cu promisiuni  şi rugăciuni fierbinţi,

Ca aceştia să fie cei mai demni părinţi.

Fiorul lor de iubire se încheagă din a lor privire,

Gândul rău se risipeşte-n negura trăirilor,

Şi fireasca dorinţă de iubire ,

Se metamorfozează la lumina stelelor.

Închegat în visul dulce, gândul băiatului revine în simţire,

Ameţit de acel fior, al sentimentului de dor,

Îşi revine lent, suspinând după a sa iubire,

Şi se lasă pe pat, meditând la lucrurile care îl dor.

(16.03.2012)