Guşatul
Îngâmfatul soare îşi scoate pe o tarabă,
Zecile de fructe care-i curg din marea sa burtă,
Ce nu se lasă cercetată, până când luna nu-l
întreabă,
Când o să se apuce de sfădit cu vecina sa planetă.
Riguros scăldat în apele de izvoare,
Soarele se lasă cufundat printre pietrele străvezii,
Cercetează atent gemenele cu cosiţe aurii,
Dormitate pe malul râului, cu ochii în soare.
Frumuşele ca nişte viorele, voinicele cu codiţe,
Au fost mângâiate de guşatul soare,
Cărora le dă târcoale, sărutând ale lor guriţe,
Luminându-le chipurile celor două, care,
Adulmecate în văpaia visului eminescian,
Strălucesc de atâta fericire, încât numai un
musician,
Le-ar încânta la fel sufletele încărcate de iubire,
Cugetele lor vibrând sub razele guşatului, în
neştire.
Salcia le îngână visul mândruţelor,
Părând că le cântă din lăstari,
Atunci când vântul le adie, în bătaia razelor,
Iară şuierul se perindă până la secularii umbrari.
Dar guşatul nu se îndură să le trezească,
Răspândind săgeţi de căldură,
Întorcând din drumul lui vântul, cu a lui
şuierătură,
Netezind frunţile gemenelor, îmbiindu-le cu trăiri,
de parcă,
Vieţile celor două s-ar contopi cu cea a stăpânului,
Soare, dorind să le fericească inimile,
Cu cele mai de preţ daruri, încât ele,
Să fie protejate cu raze calde, supuse pământului.
Adâncite în reverie, gemenele mândruţe,
Par că îşi dau întâlnire cu emirul eminescian,
Că le aţâţă sufletele cu candoare şi fineţe,
Şoptindu-le stihuri, fiind criticat de Maiorescu.
Cu ochii boltiţi în orizontul azuriu,
Cele două îşi revin din al somn,
Şi cercetând cu ochii peisajul, se văd întrebate de
un domn,
Dacă prin zonă nu a trecut un guşat, cu părul
castaniu.
Gemenele se dezmeticesc şi nu le vine să creadă
ochilor,
Că au în faţă un domn ce le întreabă de un guşat,
Pe când ele cred că de vorbă cu Eminescu au stat,
Pironindu-şi ochii înflăcăraţi într-acei ai omului
întrebător.
Omul se scuză pentru a sa îndrăzneală,
Şi se îndreaptă către potecă,
Fetele întrebându-se dacă au visat sau poate că,
Doar li s-a părut, punând la cale o tocmeală.
Din senin, lângă mal se aşează un bărbat,
De departe, el se vede cam guşat,
Care stă aplecat peste genunchi,
Scriind stihuri, meditând profund din rărunchi.
Mirate, gemenele se sfădesc într-una,
Dacă acest băiat, nu este guşatul căutat,
De domnul ce din vis le-a trezit, încât una,
S-a oprit în dreptul lui, luându-l la cercetat.
Guşatul indiferent se arată faţă de această arătare,
Feminină şi părea că trupul lui se frânge,
De suferinţă, însemnând pe hârtie, gânduri care,
Îi mărturisesc traiul ce treptat i se stinge.
Cu ultimele sforţări, guşatul îi spuse fetei,
Că viaţa lui repede se va curma,
Către un liman care îi va înfrânge inima,
Luând între degete mâna fetei.
25.01.2014
