Margine

Margine

Plecat de acasă cu gândul la câştig,

Văzui că nu sunt decât un om care înfing,

În maldărul sufletului năzuinţe ce ard,

Trupul şi chinuie cugetul ca un hazard.

Nevoia de bani îmi înlesneşte orice rumoare,

Care se zbate în mine şi îmi pare,

Că în curând mă voi trezi strivit ca un gândac,

De propriul gând de a trăi sărac.

Oropsit de vise şi cu mâinile zbârcite,

Mă aşez pe marginea patului,

Şi încă simt cum dor acele neputinţe,

De a te strecura din aria necuratului.

În mijloc de zi meditez la ce ar trebui,

Să fac ca şi sărmanul suflet să nu înghită,

Tot felul de ocări şi mă gândesc să pun,

În balanţă cele două răni, care întruna mă agită.

Soarele, ca un tâlhar mă loveşte drept creştet,

Şi deşi nu hoinaresc ogoarele, sunt buimac,

De atâta supărare şi prefer să tac,

Dar mintea iscodeşte a mea fiinţă şi ca un puiet,

De peşte mă zbat a răzbate prin  timp,

Să nu am mai târziu remuşcări,

Că nu am pus zălog la drumul cu fundături,

Să nu mă împiedic strivit de nepăsare.

Trupul simte cum din cotlonul minţii mă îmbrânceşte,

Un zid de slove, care împuternicite,

De viforosul destin, se întărâtă să mă răpună,

Şi din a mea inimă, izvorăşte o lacrimă, care o să pună,

Mai târziu o cărămidă fruntaşă,

Pe altarul sorţii şi cu tactul de a fremăta,

Spuma negurii ce s-a lâncezit asupra sufletului ca o căpuşă,

Spubăr aria întregului văl de frământări şi pata,

De pe suflet, treptat se va lua,

Luminând drumul în care s-a strecurat,

Umbra traiului, parcă rătăcit de atâta răbdat,

Şi de pe margine, mă văd scăpat de zăngănitul piua.

De pe margine, vălătugul de negreală,

Transpus din zona ireală,

Pare un basm pentru cei cu haz,

Dar eu sufăr, că am dat de necaz.

Pe o margine, ma balansez şi acum,

Că stâlpul vieţii s-a clatinat pe acel negru drum,

Răsărit în calea mea, fără a mă întreba,

Dacă îl pot duce sau ba.

17.07.2013

Vara pe traseu

Vara pe traseu

E cinci dimineaţa şi mă îndrept spre oraş,

Afară vremea e mohorâtă şi sunt puţin poznaş,

Să mă înveselesc niţel aş vrea, că drumu-I lung,

Mi-e dor de casă şi n-aş vrea să plâng.

Traseul e învârtoşat cu lanuri mănoase,

Încât de departe nici copacii nu se zăresc,

Ci doar umbrele roadelor ce înlesnesc,

Tranşantele imagini să nu devină fioroase.

Particip la un spectacol al naturii în plină roadă,

Când grânele adormite îşi aşteaptă stăpânii,

Să le dea deşteptarea în ale lor hambare într-o mare paradă,

Ca spicele de grâu să se vrăvuiască între spaţiul ogrăzii.

Aşa se pare din depărtare, că întreg hotarul,

Aşteaptă musafiri holbaţi să îl întrebe,

Dacă galbenele pălării vor fi puse să îşi arate farmecul,

În faţa celor ce vor să le secere caschetele galbene.

Lanuri verzi străbat întreg şiragul de pământ,

Şi în faţa ochilor văd acel povârniş de deal,

Unde în mijlocul zilei se înalţă ca un val,

Turmele de mioare rumegând verdele încă nefrânt.

Natura însăşi vibrează sub propriul halat,

De verdeaţă, de flori şi înconjurată de un palat,

De aşezări rurale îşi strecoară a sa boare,

Printre drumuri semănate cu plante în floare.

E  devreme şi soarele nu se iveşte,

De după nouri şi parcă zoreşte,

Să cheme în slujba sa, luna,

Ca şi ploaia să o facă pe buna.

Nu mă întristez, că încă văd că roua,

Păstrează răcoarea ierbii şi cu fiecare sorbitură,

De mireasmă sălbatecă, mă îmbăt cu orice dâră,

De proaspată lumină şi mă face să tresalt ca şarpele boua.

Drumul  mă încântă pe deplin şi citesc pe chipul călătorilor,

Înghesuiţi de altfel în duba satului,

O umbră de speranţă că noua zi va ferici lăcaşul sufletului,

Şi dornici de reuşită, vor păşi către albia visurilor.

E şase jumătate şi în curând mă voi îndeparta de sate,

Voi ajunge mai aproape de oraş,

Unde, ca un adevărat coconaş,

Mă voi învrednici de noi trăiri şi gustări diferite.

Maşina zoreşte în a sa rută,

Şi treptat mă văd ajuns acasă,

La oraş, şi nici că-mi pasă,

Dacă va ploua sau soarele se va arăta.

E dimineaţă şi pornesc printre blocuri,

Mă încumet să cercetez natura de pe alături,

Însă nu îmi inspiră acelaşi farmec,

Resimţit în a mea călatorie şi plec.

Am plecat către scumpul meu apartament,

Şi simt nevoia să mă dreg,

Cu un pahar de vin şi de abia acum înţeleg,

Că sunt în oraş şi mă îdrept spre restaurant.

16.07.2013

Pic, pic

Pic,pic

Pic, pic, azi nu zic nimic,

Deşi de mult nu mai sunt mic,

Mă plimb de colo colo, şi mă întreb de ce un mic ,

Copac,  va deveni peste ani, un arbust falnic.

Pic, pic,  vreau să ies la plimbare,

Să simt că într-adevăr sunt mare,

La stat, la înălţime şi de ani,

Şi vreau să văd lumea, mai ales pe cea cu bani.

Pic, pic,  dorinţa s-a împlinit,

Eu la stradă mândru am ieşit,

Să particip la traficul uman,

Să glumesc alături de el, chiar dacă în buzunar nu am niciun ban.

Pic, pic vreau să mă urc într-o maşina,

Una mai jegoasă, că să nu ma observe toţi,

Că ţin frâul unor cai putere pe roţi,

Şi alăturea de mine, stă şi o felină.

Ea de fapt face senzaţie printre şoferi,

Că mă claxonează să îmi spună,

Să nu las geamul deschis şi chiar unul se oferi,

Să-mi cumpere mâţă, pentru ca are o scumpete de blană.

Pic, pic, va  să zică sunt curtat,

De femei şi de bărbaţi, într-o seară de lucru,

Când am dorit să ies din starea de neinformat,

Şi iată că dintr-o anumită cauză, m-am trezit strigat cumătru.

Mâţa mea e frumoasă foc, dar nu gândeam,

Că dacă mă voi afişa cu ea pe stradă,

Fie pe jos, fie în maşină, fetele se vor aduna grămadă,

Să le dau informaţii despre dânsa şi astfel deveneam,

Atracţia serii şi nu m-am mulţumit cu atât,

Am dorit să fac şi un clip publicitar,

Pentru a o promova pe domniţa felină, încât,

După ceva zile, mă trezii un adevarat fugar.

Pic,pic, mă ascundeam de cei ce ma cunoşteau,

Că puteau să mă asalteze să le dau autograf,

Şi nu-mi doream decât să-I fac praf,

Pe toţi aceia care la mine se holbau.

Pic, pic, felină mea iar m-a făcut mic,

Mi-am propus să nu mai zic,

Ce bine e când ceilalţi te privesc cu jind,

Pentru că te încurcă alţii în ale tale intenţii, pe care le voi înfăptui curând.

Pic, pic plimbarea deseară mi-am făcut-o,

Dar am lăsat-o pe feline acasă,

Să doarmă sărmana sub masă,

Şi eu m-am relaxat liniştit, în continuare iubindu-o.

1.07.2013

Aripi infrante

Aripi înfrânte

Întind braţele şi mi se alătură raţele,

Deschid mari ochii şi apar şi vulturii,

Deschid gura şi intervine ura ca ielele,

Între mine şi cântecul păsării.

Privesc înaltul cerului şi mă las pe valul timpului,

Însă o pana mă trezeşte din reverie,

Şi multe înaripate par ca o să vie,

Cât mai aproape de mine, cam deasupra capului.

Mă tolonesc pe iarba proaspată şi verde,

Meditez la şirul indian de berze,

Care se aliniază în câmpul de freze,

Şi cu toţii ne uităm la ele ca nişte paparuzi, ce nu vor crede,

Că ele, înaripatele dungate, jumătate în alb, jumătate în negru,

Se vor apropia de noi, de oamenii din vale,

Să ne salute şi lor să le dăm de mâncare pe un metru,

De pământ curat şi apoi să-şi ia zborul din a noastră cale.

Berzele flămânde au aterizat aproape de noi,

Devenind mai blânde, însă deloc de soi,

Ca suratele graţioase de pe lacul din codru,

Unde se plimbă ca un voinic mândru.

Lenevind pe iarba moale, auzii cum o bărzucă,

Striga din răsputeri că e singură, fără a sa mămucă,

Mă îndreptai spre ea să văd dacă mă acceptă,

Să-i fiu protector şi să-i ţin loc de tată.

Mare îmi fu mirarea când din lăstăriş,

Apăru un bărzoi, ce luă pe furiş,

Puiul de barză şi lăsă în urma lui,

Un însemn pufos, ca să umple golul sufletului.

Cârdul de berze se roti deasupra lanului de flori,

Făcând spectacol pentru ai lor admiratori,

Şi din întâmplare, văzui cum din departare,

Puiul de bărzucă tot era în aşteptare.

Părea că mă întâmpină cu aripile,

Să îmi mulţumească pentru ocrotire,

Şi drept mulţumire, mă lăsă să-i mângâi penele,

Umplându-mă de o întreagă fericire.

Însă furios de lipsa puiului, bărzoiul mă înfăşcă cu pliscul de nas,

Acuzându-mă de răpire la un anume ceas,

Încât nemulţumit de pedeapsă,

Îmi întoarse peste faţă o aripă zoioasă.

30.06.2013