Gaina

Găina

Nu sunt de  la ţară, dar de mică mi-a plăcut să aud,

Un cotcodăcit de găină şi mă bucuram când găseam,

Un ou proaspăt în cuibar şi îi fugăream,

Pe câini şi alţi şarlatani veniţi să fure, şi deodată se duceau în fund,

Între paravannul cuibarelor, la apropierea mea de ei.

Însă găina cântătoare îi dădea pe toţi de gol,

Şi mă duceam spre dânşii să îi prind cu un ţol,

Pe câini să-i pun în legătoare şi pe alţii să îi fac “mujdei”.

De la şase ani am auzit de o găină , din a lui Creangă poveste,

Care cotcodăcea întruna, dându-i soţului sarcina de cântat celor care fac nani,

Şi mergea din poartă-n poartă să mai afle câte o noutate,

Să le strige marilor boieri să-i dea punguţa cu doi bani.

Creangă a trecut la cele veşnice, dar găina şi astăzi trăieşte,

Farmecul său nu a dispărut nicicând,

Zilnic o vezi muncind la un ou şi mâncând,

La ore fixe, ca să aibă timp să se perinde printre surate şi cotcodăceşte,

Mândră pe unde apucă, dar i-am pus gând rău,

Şi am prins-o de un picior atunci când tot cântăcea,

Iar dacă o scăpam din mâini, mă luam după ea ca un natărău,

Să o am în faţă, mai liniştită, şi îndată tăcea.

Adolescentă fiind, îmi plăcea să stau pe prispă,

Să admir ceata de găini adunate buluc la grăunţe,

Şi mă înfuriam când vedeam vreo găină că se pitea supusă,

Sub greutatea unui falnic “cucoşoi” cu penele ca de fiţe.

Furia mea era atât de mare, când vedeam că găinile se zbăteau,

Cârâiau şi se trezeau fără pene pe ale lor grase corpuri.

Uneori le salvam din ghearele acelui mic hultan şi ele aveau,

Să-şi ia zborul zbuciumate,  dând cu zor din aripile ca nişte scuturi.

Dar găina nu face doar ouă, mai şi cântă,

Ea e mama, cloşca cu puişori pufoşi,

Ce grijulie, semeaţă se poartă,

Printre ochii acelora care vor să le dea hrană, migăloşi.

O întâmplare mai ciudată, face să îmi amintească,

De o fată vesela, care avea să uluiasca,

Cu al său râs precum cel al găinii la cotcodăcit,

Să o îndrăgesc şi să îi fac părul împletit.

Găina are un statut aparte printre păsările care,

Pot fi hrană pentru om şi din  a sa cărniţă,

Să mă înfrupt  cu toată pofta satisfăcătoare,

Şi să mă culc seara pe o gătită pernuţă.

Îmi place să aud cum găina spune,

În limba ei, cântul unei vieţi străbune,

Şi nu o să apună nicicând, pentru că al său ou,

A rămas veşnic cheia întrebării unui om nou,

Ce a fost prima dată pe lume?

Oul sau găina, e întrebarea ce şi-o pune,

Răspunsul trebuie să îl găsiţi în lada de cuvinte, fără dume,

Şi să îl spuneţi şi celorlalţi ce vor spune,

Că nu ştiu răspunsul exact, pentru că e o chestiune,

Legată despre tâlcul vieţii incipite,

Şi mulţi batrâni au vrut să arate,

Că găina a fost prima creată ca şi  naţiune.

Prin coteţe găina străjuieşte,

Oul proaspat zilnic şi-l cotcodăceşte,

Iară eu o preţuiesc şi o iubesc,

Şi mă bucur de ale ei pene,pe care nu vreau să le murdăresc.

18.01.2013