Fata cu cercei

Fata cu cercei

Mă plimb prin parc şi îmi desfac,

Părul pe spatele matur,

Mă uit în spate, îmi văd umbra şi –mi vine să înjur,

De teama pe care o produce umbra deformată şi deodată tac.

Meditez la faptul de a te vedea într-o oglindă cu paşii,

Ce se îndreaptă pe drum în acelaşi timp cu tine,

Îmi ţin mintea ocupată la gândul, dacă în trecut sutaşii,

Au avut vreo temere legată de această latură umană ce conţine,

O idee profundă despre viaţa omului ca o trecătoare umbră.

Deşi roşiaticul arde pe cer ca o flamă incendiară,

Gândul meu zboară la trupul reflectat în mers,

Ca şi apariţie stihială cu chipul de teamă ars.

Căldura dogoritoare mă trezeşte din reflecţie,

Şi mă bucur când constat că am corpul îmbrăcat

Chipul aranjat cochet, şi ca bijuterie ornat,

Cu cercei de argint frumoşi gradaţi cu smarald ce împart,

Pe chip dulci fioruri de fierbinţeală voită,

Să încălzească cu sclipirea până şi inima rănită,

De statornicia izbitor de greu de suportat,

Al celui care de timp nu s-a lăsat vânat.

Timpul are aripi greu de purtat, povara de iscodit,

Cum era obiceiul în perioada antică,

Când femeia era mai puţin cercetată ca şi fire tiranică,

În a iubirii poartă, descuiată mai des de un bărbat păţit.

Aşa şi ea Rebeca, cu al său farmec feminin,

Cu cercei grupaţi în mici luceferi, a condus spre sufletul unui barbar,

Învolburat în propriile ape clocotinde după vibrantul trup cu un larg pieptar,

După  mersul înţepat şi necizelat, ce l-a sdus spre chin.

Fata cu cercei, căci asa era numită ,

De aceia care le plăcea , ca ea să rupă lanţul bărbăţiei,

Cu a sa sfidare, încruntare şi cu o ură vădită,

Le mărea sufocarea masculină, supunându-se în final dorinţelor ei.

Rebeca  nu era o fată oarecare ca şi temperament,

Avea ceva aparte, plăcerea deosebită de a purta cercei.

Deşi era de condiţie umilă, nu spera la un demn comportament,

Al vreunui bărbat, care işi trăia viaţa înfăptuind farădelegi.

Aşa era în lumea de mai demult.

Nu ca acum, când cei puternici se încruntă,

La vreo apariţie feminină cochetă,

Când viaţa le dă grele şuturi, fără să cerceteze mult,

La frumuseţea feminină, ce luptase să devină,

Ceea ce azi ea a obţinut, un statu egal , cu mult suspin,

Cu cel al încrâncenatului stâlp financiar masculin,

Şi să –şi lase amprenta fizică , demnă de o religioasă “mină”.

Azi, pe fata cu cercei, o vezi oriunde şi parcă vrei,

Să iţi acorzi o secundă şi să o contempli ca pe o stăpână,

Aşa cum a şi devenit, în lumea acestor ani grei,

Şi răzbeşte ca şi Rebeca din trecut, peste toate ca şi magica lună.

Sunt tot în parc şi soarele vrea să apună,

Trăit-am intens o zi frumoasă de vară, de amintire plină,

Fata cu cercei sunt şi eu, căci îmi place,

Să îi simt în urechi, şi să fiu o “Rebeca “,ce nu tace.

15.01.2013