Coborat pe scari

 Coborât pe scări

Liniştea mă cheamă spre amalgamul zorilor petrecăreţi,

Vreau să mă alatur vouă, feţelor de şambelani,

Să  aud glasuri glumeţe, vioaie, pline de sărbătoare ca adevărate cetăţi,

Gata de lupta şugubeaţă şi pe lângă ele numeroşi partizani.

Dar un ceas rău mă opreşte din a mea scoborâre,

Către party-ul încins de cântările zglobii,

Liniştea dimprejurul patului meu, mă sugrumă cu ale sale perne aurii,

Şi mă ţinţuiesc în pufosul baldachin, încărcat cu pete de culoare.

Nu rezist în faţa patimei de a veghea lumea hazlie,

Descui uşa camerei şi mă petrec până-n salon,

Dar mă împiedic în hainele mele pe scări, devenind însumi o comedie,

Mă încredinţez suspinului după boarea de muzică ca şi un filon.

Cobor  încet treptele palatului iluminat de raţa selenară,

Şi cu mucul de ceară fac cărare luminată ca sa ajung acolo,

La nucleul răsfăţului lăuntric să-mi adăp setea de vioară,

Să ascult muzica de seară, să mă înalţe către steaua Apolo.

Mă învrednicesc să cobor în taină cele câteva sute de trepte,

Dar mă urmăreşte o spadă cu o coadă lungă,

Ținută de mâna unui Grenier şi o aruncă ca pe o pungă,

La picioarele mele, ca să le reteze şi să mi le lase rupte.

Ah!o umbră neprecisă ochiului meu mă atrage,

Şi mă întoarce din drum, ascunzându-mă după stalactite,

Aici totul pare că-i o roată a sorţii şi împrejuru-i  mă atrage,

Sunt uluit de această nouă vedere şi mă ţin mai mult de perete.

Sunt treaz, nu visez, dar şi aici trebuie să cobor pe alte trepte,

Care duc către catul luminat de rotocolul îmbrăcat în lumină,

Şi mă dezmierd cu razele lunii, cu cântecele nefragmentate,

Irigate de fluxul timbrelor, răsfirâd în jur şiroaie de platină.

Coborât pe trepte, mă prinse momentul în care orchestra,

Se dezlănţui tenebroasă în mijlocul salonului de festival medieval,

Făcu furori printre spectatori şi  îmi păru rău că nu ajunsei în aval,

Din cauza acelui spadist Grenier, ce mă încurcă să particip la acea fanfară.

Dar coborând, mă trezii ajuns în spatele cortinii catifelate,

Violet, dintr-a cărui  colţ ascultai atent sonetele célèbre,

Fredonai ceva din aria muzicală şi domniţele cochete,

Mă sorbeau din priviri cu aere de cucoane tinere.

Muzica era muza mea şi dispreţul meu spre cucoane se-ndrepta,

Căutai să verific în memorie dacă dintre artişti,

Toţi si-au facut reprezentaţia, sau dacă toată plata,

Venea din arsenalul elaborate al muzicii de tenori vestiţi.

Tot balul medieval se încheie cu o sonată de a lui Bethoven,

Invitaţii de onoare s-au descins în a sa rumoare,

Eu m-am depărtat din acel soclu emoţional ca un egumen,

Urcând iar pe treptele palatului scăldat în sărbatoare.

13.03.2013

Linii

Linii

Descumpănit de apăsările lăuntrice survenite pe timp de iarnă,

Mă aplec către acele linii ale vieţii care mă înconjoară,

Şi le deschid suprapunerile firave ca şi o pană,

Pentru a vindeca o boală de odinioară.

Linia palmei îmi relevă traiectoria unui discurs,

Pe care mi-l ţin ori de câte ori mă opresc din mers,

Pentru a verifica dacă sucursala nevoilor mele,

Se ascunde în experimente de viaţă sau în parale.

Condiţia umană mereu mă supune la încercări,

Cu care concurez pentru a nu mă alătura lor,

Ci să le depăşesc prin propriile forţe şi descărcări,

Să mă asigur că nu am căzut în groapa neplăcerilor.

Linia trupului mă salvează în faţa acelora,

Care vieţuiesc demaidemult pe acest pământ sărăntoc,

Şi care îi scoate la iveală negreala de sub unghiera,

Traiului părtinitor la alte vremi de foc.

Linii sunt şi fazele timpului meu care se opun,

Pornirilor învolburate ale mătcii cugetului,

Ş cu ale lor prisme, uneltesc împotriva sufletului,

Pentru a-l înzdrăveni şi a-l cuvânta tuturor care îşi spun,

Că viaţa nu are căi lăturalnice şi nici cărţi magice,

Ci liniile ţelurilor insului pot să verifice,

Însăşi apartenenţa sufletului la codurile visului,

Căutând printre filoanele soarelui, ramurile creierului.

Dar ceata de linii nu se oglindeşte mai mereu în profunzimi,

Ci se repede către schemele narative ale iluziilor,

Incifrate în tetraede pigmentate cu lucrări pline de cruzimi,

Jubilând între actul de a oprima sau de a dejuca farmecul lor.

Ca o pastă aprinsă de culori, sipetul de linii se împrăştie,

Peste pragurile copilăriei, tinereţii şi lâncezeşte aici,

Vreme îndelungată încât spiritul fiinţei e asemenea unor pitici,

Care mărşăluiesc zilnic aceeaşi cotitură surprinsă de veselie.

Liniile se îmbulzesc la geamul fiinţei,

Şi acolo încropesc cu toate, stadiile dorinţei,

Ce va prinde contur în mâinile celor care cuprind,

Cetatea traiului dulceag şi plăpând.

Cu linii sunt asezonate şi vreascurile nimicniciei,

Şi numai ele sunt dezolate de atâta făţărnicie,

Fac rotocoale peste pârleazele îngemănate,

Ale timpului focos şi se las de toţi să fie admirate.

Povestite de fiecare, liniile vieţii sunt revigorate ,

În orice zi de târg şi de sărbătoare,

Se cântăresc printre halele luminoase ale vieţii plate,

Şi îşi dau bineţe, oferind bucurii şi retrovizoare.

19.03.2013