Eu, te vreau...

Eu, te vreau…

Eu, te vreau, te vreau,
Vreau cu mine sa te iau peste tot,
Dar ochii tăi sunt reci şi îmi vorbesc aşa cum pot,
Furând din a lor ghimpe, esenţa aşa cum apăreau.

Ochilor tăi le trebuie căldură,
Şi totusi tu nu te acomodezi cu o astfel de conjunctură,
Nu înteleg de ce te persiflezi,
Şi de ce doar distanţă păstrezi.

Eu te vreau, te vreau, 
Dar nu la fel ca tine de ciudat,
Căci deşi ard, observ că mă traduci ca pe un obsedat,
Culegând din zile doar frânturi de lianturi, care îmi înconjurau,

Sufletul, cand de încantare, cand de starea de sfidare,
Căci ochii tăi sporesc în profunzime emoţii,
Însă nu scânteiază de lucirea fericirii,
Ascund în ei crâmpeie de sforţare.

Eşti pe placul inimii mele,
Deşi îmi îngadui să privesc cu jele
La chipul scăldat de paloarea unui sentiment,
Neprihănit comparativ cu un fior impertinent.

Când zic că te vreau, fac apel şi la simţul ocular,
Mi-e greu când mi te opui, dar ca şi un vizionar,
Nu mă dau în lături de a recepta negativismul tău,
Căci mai mult mă cuprinde entuziasmul de a fi al tău.

 05.11.2014

Firul ierbii

Firul ierbii

Firul ierbii eu îl plâng,
Că e neted când îl ating,
Şi mă doare că e rupt,
Mâna omului de sevă l-a supt.
Aş fi vrut să mai fie verde,
Dar frumuseţea sa încet se pierde,
Că e doar o boare de oxigen,
Şi va creşte la următorul fenomen.
Firul ierbii îmi fură privirea,
Şi-o ascute precum securea,
Ca să caute în liniştea ei
Grija soarelui pentru mantia atmosferei.
Şi aşa deschişi la cercetaşi,
Soarele îşi răsfrânge razele către bouraşi,
Iar ei plăpânzi şi verzi,
Te îndeamnă să îi cercetezi.
Firul ierbii te răsfaţa dimineaţa,
Când cu lujerul plin de albeaţa,
Te îmbie să îi culegi roua,
Şi să îţi umezeşti ochii cu licoarea sa!

03.07.2014

De ar fi cucul pasare rara

De ar fi cucul pasare rară

De ar fi cucul pasare rară,

Poate c-ar pleca mai des din ţară,

Ca şi suratele să-i ducă dorul,

Asemenea ratelor plecate cu cârdul.

Şi le-ar încânta auzul altor fraţi,

Care încântaţi de glasul lui,

Ar tânji după apariţia lui,

S-ar sui pe alte cetăţi.

Şi le-ar da romanilor dreptate.

Ca ei au parte de cântece neînvăţate,

Ci rostite din suflu propriu,

Menite să înlăture orice doliu.

De-ar fi cucul pasăre străină,

Românului nu I s-ar mai părea viaţa haină,

Ci s-ar mâmndri cu neamul său,

Şi l-ar asculta mai des pe la pârâu.

De-ar fi cucul mai deştept,

Nu ar mai fi atât de drept,

Să rostească din primăvară,

Că viaţa îşi urmează a sa scară.

Cântată cu glasul comun,

Al celui mai bun,

Dintre suratele cu glas,

El fiind cel  care are mai mult de tras.

Că din zi şi până-n noapte,

E singurul ce nu vorbeşte cu şoapte,

Ci îşi strigă cu putere oful,

Cu speranţa că I seva schimba traiul.

Dară cucul e o pasăre supărată,

Şi de aceea îi cântă oful ziua toată,

Însă e iubit şi apreciat,

De toţi cei care păna acum l-au ascultat.

De-ar fi cucul pasăre negrăitoare,

Padurea ar fi lipsită de rumoare,

Şi s-ar afunda în desimea copacilor,

Plângând după dorul pitpalacilor.

2.07.2014