Limba mea

Limba mea

M-am  născut, m-am înălţat, am gângurit,

Dar prea repede nu am grăit.

Timpul m-a impresurat cu grele,

Iar în timp graiul  m-a desfatat cu ele.

Graiul s-a bifurcate în perioade,

Ce nu se intersectau în corvoade,

S-au emancipat citind,

Ale glasurilor cărţi şoptind.

Dezvăluiri aprinse dinlăuntrul minţii,

Celor care s-au descotorosit de fiorul creaţiei,

Şi s-au bucurat de mâna roditoare a fiinţei,

Şi cu glasul au dezgropat sabia dorinţei.

Revenită la normal, limba, graiul s-a instaurat în palatal ancestral,

Devenind astfel mostra de răspuns la calvarul abisal,

Dezgropând euforia simţirii grăite magistral..

Limba mea e asemenea unei pietre de moară,

Care răstoarnă cursul vieţii normale,

O poartă printre  căi sugrumale,

Ca să se răsfrângă într-un trai de “soră”.

Limba incepe să  mă doară,

Când vorbesc despre a mea ţară,

Pe care o laud cu neîncetare ,

Pentru frumuseţile avute la păstrare.

Limba mă trezeşte în fiece zi la viaţă,

Mă încântă mereu cu dulceaţă,

Mă  înviorează şi mă răsplăteşte,

Cu mulţumirile glasului care în mine trăieste.

23.11.2012