Poetul muribund

Poetul muribund

In secolul nostru, scumpul Eminescu,

A zis good-by la restul,

Epigonii el ne-a scris,

Si de sus,apoi nimic nu a mai zis.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                

Nicio floare albastra nu a mai inflorit,

Niciun lac cu nuferi dalbi nu s-a mai marit,

Nici fiorii unor zmei,nu s-au mai mandrit

In culoarea unei vieti ,asemenea unor zei semeti,

Ci s-au dus cu totii spre culoarul ruginit,

Al unui ciclu existential menit.

Nici  Hyperion nu a mai indraznit,

Sa se arate in mod voit,

Ci doar chemat de cei cu har,

Care stiu ca nimic nu e in zadar.

Si intreaga sa faptura,

Nu s-a incarcat cu neagra zgura,

A  inaltului celest

In care el aa fost cel ales.

Lautarii si bondarii nu mai sunt greierii,

Acum altii ne sparg creierii.

Dar nu melodic si duios ,

Ci frenetic si zgomotos.

Parasit de a sa putere,

Miticul poet de huma,S-a lasat condus de luna

Pe o orbita plutitoare.

Si de acolo nu ne vegheaza,

Si nici nu informeaza ,

Prin scrisori cu pasaport,

Ca nu s-a dat mort ,

Pana in clipa in care,

Totul s-a innegrit in a sa zare.

(creatie proprie-7.08.2011)