duminică, 28 iulie 2013

Pregatiri de vara



Pregătiri de vară


Radiant, soarele ne mângâie creştetele,
Ne zâmbeşte de pe al său tron precum fetele,
Ne curtează ale noastre simţuri,
Iară noi păşim fermi pe sol fără a face riduri.

Dar duioşenia solară ne determină,
Să recurgem la tot felul de protecţie,
Ca şi ale noastre fiinţe să nu sufere vreo injecţie,
Mai toridă şi mai profundă de la ziua plină de lumină.

Destul de sălbatec, soarele îndrăzneşte să strivească,
Fresca civilizaţiei cochete care stă să se perpelească,
Sub incidenţa solară şi puţini se încumetă,
Să sfideze arzătorul, procurându-şi fiecare câte o bonetă.

Vara e în plină desfăşurare şi se bucură de mult soare,
De la zece până-n amurg, pulsul vieţii,
Capătă un sens vibrant şi cu glas tare,
Cântă bucuriile ce se nasc din diverse senzaţii.

Mulţi încep a-şi face bagajele pentru mica lor vacanţă,
Socotesc că drumul ce l-au parcurs până acum,
A fost presărat cu trudă şi vor să dea scrum,
La toate relele ce le-au  tranzitat a lor fiinţă.

Timpul nefast se risipeşte în zare,
Iar valul de la mare ia pe sus orice visare,
Încât nimeni nu rămâne neatins,
De mirajul apei şi de focul pasiunii, încă aprins.

Nici muntele nu rămâne mai prejos,
Căci soarele aici fâlfâie fălos,
Printre creştetele arborilor şi de pe coline,
Văzul este ascuţit de privelişti cu roiuri de albine.

Pregătiri se fac peste tot, pe la sate şi prin oraşe,
Nimeni nu zăboveşte să irosească timpul mângâiat de soare,
Şi pornesc într-o aventură pe stâncile golaşe,
Iar de acolo monopolizează orizontul în plină dezvoltare.
 
Vacanţa e la ea acasă şi chiar dacă durează puţin,
Ea alungă din sufletele oamenilor acel venin,
Care le-a înroşit sufletele de suferinţă,
Încât acum îşi iau răsplata, înrozindu-se la faţă.

Vara e o bucurie pentru oricine o aşteaptă demult,
Ca să îi dezlege de blestemul unui cult,
De a savura momentul când soarele se războieşte cu toţi,
Şi îşi varsă sângele canicular peste pământul fără roţi.

Pregătirile sunt în plină desfăşurare,
Şi cu luare aminte, se face o amplă cercetare,
Asupra destinaţiei de plecare, ca la final,
Fiecare să se învrednicească de un traseu bestial.

Zici vară, e inevitabil să nu auzi cuvântul pregătiri,
Pentru că soarele rupe lanţurile oricărei osteneli,
Zadarnice şi oferă posibilitatea ca ale noastre visuri,
Să se împlinească, fără a omite timpul cu găteli.


28.07.2013