Intaia data

Întâia dată

Crescui pe un loc uitat de toţi,

Şi nu mi s-a dat mai mult de trei zloţi,

Eu nu m-am supărat deloc,

Că apoi făcui furori în orice loc.

Avut-ai un stăpân, un spân,

Ce nu s-a lăsat să nu adune fân,

Dar s-a mirat când a vazut că e bogat,

De când , de pe drum,  pe mine m-a adunat.

Din vorbe multe şi mărunte,

De la femei şi clevertiri stupide,

S-a inaugurat povestea scaietelui cu haine hâde,

Şi s-a facut un mare târg de lucruri ciunte.

Spânul s-a înfuriat atât de tare ,

Că s-a înnegrit mai rău decât tăciunele la soare,

Şi nu a suportat gândul că scaietele cules de el,

Are şi fani şi zane şi un castel.

Nu îşi putea închipui, că un biet firicel de pai,

O să ajungă o “alura” vestită în serai,

Şi ar fi vrut să-I pună capăt vestitului prăpădit,

Ca şi el să nu pară un bandit.

Necinstit el a acţionat atunci când de pe drum l-a aţâţat,

Pe amărâtul scaiete să-I dea mereu de veste,

Despre lumea nătângă, credulă şi fără neveste.

Şi cu informaţiile avute, să-şi facă din locatari un imperiu doar de el înscăunat.

Dar scaietele subţire , atât la stat cât şi-n simţire,

De partea spânului fără să vrea a căzut,

Şi-a revenit mai greu în a sa fire,

Dar redobândind a sa putere, s-a pus pe şezut.

Vede din a sa poziţie,

Lumea cum circulă ca evolutie,

Şi meditează şi acuma la ce dusese a sa faptă,

Când fu luat din drumul său de span, întâia dată.

25.11.2012