Creionul
Neliniştită de stresul temei la fizică,
Umblu prin casă după lucruri din care să deduc,
Utilitatea acestui obiect, de care mi-e frică,
Numai să îl răsfoiesc, darămite să mă apuc,
Să-l studiez ca atare, unde ştiu că îmi va forţa a
mea ştiinţă,
De a înţelege mecanismul fizic al
forţelor,vectorilor,vitezei,
Să lucrez în mână cu creionul şi astfel să ia
fiinţă,
În ale mele mâni, traiectorii grandioase ale
biruinţei.
În sprijinul meu, vine cel cu o mină de nuanţă gri,
Ascuţit de un cuţit, ce uşor înlătură foiţele de
lemn,
Ca în final să arate ca un slujitor de un vrednic
semn,
Aşternut în paginile caietului de fizică, mâzgâlite
cu romburi.
Fizica nu îmi place şi aşa cum am mai spus,
Săgetătorul cu mină în vârf, îmi îndreaptă mâna spre desen,
Dar nici acesta nu e bine trasat , ca şi albul unui
ten,
De tânăr băiat, ce încă meditează la ce are de făcut
un supus,
Al învăţării proprietăţilor fizice a materiei
înconjurătoare,
Să perceapă fenomenele fizice şi apoi să calculeze,
Distanţele, intervalele în care se produc şi apoi să
faciliteze,
Apariţia rezistenţelor, a inducţiilor şi a arcelor
electrice străpungătoare.
Ca şi un ghemotoc de iepuraş, creionul se
rostogoleşte peste al meu birou,
Mă cercetează, îşi face loc printre caiete şi începe
să danseze,
Şi deodată mă apucă veselia , mă gândesc să îl fac
cadou,
Surorii ,ce azi m-a sunat, spunându-mi că
învăţatul la fizică o să mai dureze.
Conştientă de această evidentă faptă , mă orientez
spre geam,
Privesc înspre stradă, mă destind si mă întorc la
masa mea,
Unde încep a creiona idei tematice despre vârsta
adolescenţei la acest neam,
Şi răzbat cu sârguinţă din iureşul gândurilor ca şi
pasiunea,
De a scrie pe hârtie, cu creionul apăsat,
Trăirii, emoţii şi sentimente ce nu s-au
intersectat,
Cu elemente din fizică şi care fac să mă împartă,
Între neputinţa de a le înţelege şi visul ca şi
cartea, de elevi să fie cercetată.
Un mic aport îl aduce şi acest instrument de scris,
Ce-i drept, cam de pe timpuri, dar el îmi oferă un
impuls,
De a salva a mea conştiinţă, de a face ce am zis,
Să mă apuc cândva sa înţeleg fizica,pe baza unui
compromis.
11.01.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu