Praful

Praful

Scormonit cu o durere de cap,

Stratul a fost cam săltat,

Din al sau loc mobilat,

Ca să fie curăţat şi să pună un harap,

În sălaşul sărăcit şi neîncălzit,

Şi să apară împodobit.

Praful să dispara din peisaj,

Ca şi lucrurile să fie decorul unui vernisaj.

De când se  tot vorbeşte despre praf,

Nimeni nu a încercat să adune un vraf,

De lene într-o cutie anume,

Şi să o prefacă într-o gala de glume.

Dar praful străjuieste graniţele putinţei,

Le dă doftorii celor pe care îi împăienjeneşte,

Nicidecum nu se sfieşte să le facă o haină  a dorinţei,

De a vegeta ca şi câinele care taie frunza,când ea rugineste.

Sărac a fost omul cu gandul,

Că nu a socotit că dacă punea umarul,

La această treabă  plicticoasă,

Şi-ar fi curăţat de îndată a sa casă.

Vinovatul stă parcă să se repeadă,

La cel care i-a facut capul doagă,

Şi doreşte să-i reteze braţul,

Ca să fie într-un gând cu ceasul,

În care a sa lovitură a mai zdruncinat hotarul,

Vorbei răstite şi prelung aprinsă ca o furtună,

Ce nu se crede că a fost domolită de vuietul,

Țicnitului care a îndrăznit să-I stârnească amarul.

Cauza încurcăturii se fereşte să-şi facă rondul,

El, praful,stă pe patul divinităţii,

Caută semeţ cu ochii la cei doi certăreţi,care îşi descarcă oful,

Şi se îndeseşte doar cu vorbaîin iatacul nedreptăţii.

Tot fălos rămâne şi în faţa celei pe care viaţa o apune,

Nu se lasă mai prejos şi se caţără vânjos,

În iatacul friguros şi mâlos,

Ca să spere căde acolo, el nu va putea rămâne.

Dar el, praful, ţanţoş, fără ritmuri tacticoase,

Repede ţinteşte să îşi  lase brazde “sănătoase”,

Ca apoi omul care împrejuru-i stă,

Să se vaite de dureri profunde într-o coasta.

Aşadar, el dănţuieşte chiar şi-n micile încăperi,

Dar se lansează şi mai glumeţ oriunde are spor la petrecăreţi,

Nu îl sperie nici saltul unei tresăriri,

 Că la treaba de a îngriji locaşul, nu s-au descălţat toţi fraţii.

1.01.2013