Lipsa de...

Lipsă de…

O fi vorba de vreun credul?

Care vede-n stele vreun cerc sătul,

 De lumină căzătoare peste aria ce se întrezare,

În faţa celui ce în minte i se năzare,

Că lipsa aerului de pe Marte,

O să-i spulbere visul de a cerceta îndeaproape,

Rostul acestei planete ce se apropie,

Atât de mult de a pământului copie?

Însă lipsa de utilităţi converge către,

Sfâşierea şirului de dorinţe ce se agaţă,

De tânărul suflet de a-şi regăsi cealaltă faţă,

Undeva în cosmos, căci pământul nu i se pare aşa mare.

O fi vreo oază de împăcare între cel ce speră,

Şi cel care vrea să doboare mituri?

Căci viaţa are flageluri disipate oriunde corpul se unduieşte într-o horă,

Colaterală gândului de a cerceta neştiute vremuri.

Însă lipsa de palpabilitate îl induce pe cel spasmatic,

Într-un cufăr plin de temeri încleştate în năpaste,

Dar vioara vieţii îi arcuieşte pasul şi afectul către o anume veste,

Că însuşi deţine misterul crezului său emblematic.

Din lipsă de raţionamente, cel fudul se jură,

Că în viaţă nu-i trebuie decât să bage în gură,

Să simtă că pământul îi vibrează sub picioare,

Mintea nu-i stă să cerceteze alte cosmice ogoare.

Oare o deplasare temporară în Cosmos,

Va fi cu adevărat un Haos?

Va străpunge oare firea noastră robită?

De dorinţa de a lua o gustare, deşi inima e mâhnită?

Lipsa de voinţă mă contrariază,

Pentru că ştiu dreptul la ştiinţă,

Îl are fiecare şi cel slujbaş în jugul lui pariază,

Că visul propriu va avea urmări pentru a sa fiinţă.

Lipsa de sfidare a legilor umane,

Deseori se interpune între cuget şi îndemânare.

De aceea ştiu că e nevoie de o nouă mişcare,

La nivelul sufletului, vindecând rănile demult bolnave.

Lipsa de certitudine a zilei de mâine,

A fost mentorul atâtor vremuri,

Care doar pe fusul istoric s-a arăta a fi cojocul unei bătrâne,

Dar nu a contenit să-şi arate furia şi peste alte firi.

Lipsa de respect faţă de propriul afect,

Converge către un profund regret,

Că însăşi traiul se agaţă de un crez incert,

Însa lipsa de bănet se înfăţisează ca un veritabil defect.

Din lipsă de raţionament, ştii soarele te înnegreşte,

Atunci când pielea îţi este albă şi tu o vrei aşa,

Fără marca razelor, căci tu încă speri că transă,

De căldură, va fi de altă natură, de pe Marte, cine stie, tu gândeşte!

2.06.2014

Pierdut in zare

Pierdut în zare

Cine nu ocoleşte sufletul de al său ghimpe,

Nu voieşte să fie cu adevărat liber,

Ci se umple de întristare fiindcă lanţul cruzumii uşor nu se rupe,

Ci ai nevoie de îndemânarea sălbatecului îndurerat de ger.

Cinu nu oboseşte a sufla în jarul încins,

E vrednic să fie numit stăpân de neînvins,

Al temerarului rost de a săpa adânc,

În albia cugetului unui amărât ţânc,

Dar rostul acestuia e fortuit de plată,

Încât nădejdea lui intră pe o secretă poartă,

Trudeşte vreme de un ceas în palatul speranţei,

Iar la finalul turei se îndeletniceşte cu jupuitul smintelei.

Cine nu dovedeşte sfială  faţă de a timpului îmbrânceală?

Cine nu sărută clipa de veselie, ştiind că nu va veni curând?

Şi de aceea nu se sfieşte să se comporte precum la şcoală,

Ascultător faţă de ce i se predă, oarecum furând,

De la cel învăţat o boare de învioarare intelectuală,

Şi asemenea celui nepriceput, tu meştereşti să capturezi,

Clipa care aduce bucuria, căci fără să ascunzi,

Proclami  timpul acela înrudit cu un soi de tălmăceală.

Căci piciorul scării timpului se poate oricând scurta,

Încât nemernica viitură a suferinţei,

Îşi va arăta colţii fără a curma fiinţei,

Rănile umbrite de incerte rupturi, menite sufletului de a le purta.

De ce timpul amputează braţul ager al minţii?

De ce îl răvaşeşte şi-l transpune într-un alt decor?

De ce întărâtă cugetul să-l înfrunte acompaniat de un mixt cor?

Când ştie că are dă-l răpună, indiferent de înfăţişarea frunţii.

Aşa de furtunos, nimic nu apare în zare,

Decât umbra timpului care fură cu sine,

Licărirea ochilor robiţi de fericire, dar care,

Sunt supuşii acestui vifornic, aducând modificări depline.

Caci iată aşa se întrupează măreaţa vreme,

Fără umbrela protectoare şi sfidătoare,

Căută hulpavă prin decorul plin de lume,

Ceasul când se interpune în vieţile oamenilor, mişcaţi de a sa vâltoare.

Precum la vânătoare şade prinţesa clipă,

Să cumpănească greutăţile celor ce suflă în pipă,

Să glăsuiască celor avizi de plăcere

Că  timpul lor li se scurtează, mai trăiţi şi în durere!

Pierdut în zare vremuiesc de un timp,

Şi în minte născocesc că iar sunt mic,

Şi-mi plec capul şi tresar şi rump,

Şirul amintirilor ce m-a încurajat să gândesc asemenea unui sfetnic.

Aşa, călător într-un ceas hrănitor,

Mă balansez pe o buturugă,

Şi cu meditaţia în cuget, strig că sunt un luptător,

E vremea să mai dai si eu din gură!

2.06.2014