Tablou
de iarnă
Pironit cu ochii asupra unei scândure de lemn,
Depănez în memorie firul epic al unui serai,
La care se ăţâţă mii de suflete rămase fără grai,
Pândind iluzia că într-o zi şi eu de el voi fi demn.
Ochii se rotesc asupra lemnului scorojit,
Care zgâriat zăngăne a ropotit de cal nepotolit,
Căci pe acest lemn este inscripţionat,
O oază albă de plasticitate, cu eleganţă decorat.
Pare să definească un anume decor,
Care să amintească că amintirile vii nu mor,
Şi înglobează în pânza adormită o viaţă colorită,
Completată de o scenă vivace de trăiri, mult
îndrăgită.
Concentrat în conţinutul unui tablou, mesajul,
Transmite că dincolo de acest vechi panou, sufletul,
Artistului se ascunde printre picturile înscenate,
Încât redau ochiului cele mai miraculoase simţiri
creionate.
Pătruns profund în pictura tabloului de pe perete,
Mă deconectez din tranzitul activ al vieţii şi
asemenea unui burete,
Absorb aproape orice noi licăriri de tandreţe şi
culoare,
Rămânând în mine elanul de a creea o nouă faţadă plină
de rumoare.
Luciul argintiu al frescei înrămate mă săgetează în
creştet,
Iar ochii străvezii tânjesc după o reală albă
aşezare,
Care să-mi liniştească sufletul, încleştat de
gratiile de făget,
Ce s-au laminat pentru a reda senzaţii de
înfumurare.
Astfel desprins din iatacul argintiu, m-am
îndepărtat de frenezie,
Şi am pornit către un loc cu adevărat îmbrăcat în
alb,
Unde pe deplin mă simt detaşat de orice gând de
harap-alb,
Înfăşcat doar de dorul de a creea o urma de poezie.
Realul îl cuprind cu cugetul şi mi se aprinde
spiritul,
Care a tăgaduit ca va păstra taina acestui mirific
peisaj,
Însă ego-ul nu se lasă de el capturat şi dezleagă
misterul acelui sevraj,
Ce fascinează prin scânteirile de lumini, aprige ca
vântul.
Iarna preia controlul asupra spectacolului naturii,
Iar sceptrul tronului îl deţine regina zăpadă,
Care alungă din tăvălugul sentinţelor speranţei,
Orice umbră de suferinţă, îngrădită într-o argintie
oglindă.
Timpul real se perindă între scârţâitul pânzei de
in,
Iar artistul dă viaţa unei scântei de speranţă,
Că albul va luci în sufletul oricarui ins, netras la
faţă,
Iar realul şi iluzoriul se întrepătrund într-un mod
cât mai fin.
18.01.2014
