Soacra

Soacra

Hm, “soacra” nu e un cuvânt pe care vrei să-l auzi prea des,

Că îţi faci singură rău, desluşind ale ei ofuri,

Critică orice fapt cu care nu e de accord şi oferă sfaturi,

Ce nu corespund stărilor sufleteşti ale persoanelor de o nouă modă cu fes.

Hrăpăreaţă, dar şi descurcăreaţă într-a vorbelor taine,

Ciuleşte atent urechea spre înfăptuirea unor lucruri noi,

A tinerei generaţii de amorezi, cuplaţi în ere noi,

Şi hăituiţi de cea care le izbeşte în faţă numai “gunoaie”haine,

Soacra, cuvântul care doare când îl auzi,

Meditezi la ceea ce zilnic are de spus,

Fară prea multă judecată, te aspiră cu privirea, de sus,

Şi parcă nu ai îndeajunsă forţă morală ca să te scuzi,

Pentru nevrednicia ei în faţa ta şi a celorlalţi,

Sâcâietoare, îti urmăreşte orice pas, orice întreprindere,

Şi nu îţi dă răgaz să îţi continui viaţa după ritmurile tinere,

Adică , fără fixuri, fără bârfe nejustificate, încurajate de vechile mentalităţi.

Într-adevar, e mama unuia dintre cei doi iubiţi,

Acea persoană care i-a crescut de mici, cu multe greutăţi,

Le-a dat viaţă, acesta e şi motivul pentru care ea se luptă aprig,

Cu nora sau cu ginerele,ca să inspire milă, şi să nu o laşi în frig,

Dar nu în frigul atmosferei aerului rece, ci în cel al bătrâneţii,

Căci de asta se teme ea, soacra, că nu va mai putea stăpâni,

Pe aceea sau acela care, cu munca sa a contribuit la îndulcirea vieţii,

Şi aşteaptă o veşnică răsplată şi să se arate mândră că încă poate urni,

Din locuri nefavorabile, neputinţa tinerilor de a cerceta,

Ceasul fulgerător al neşansei de a se infiltra,

În clanul acelor”bătrâni” împuterniciţi şi cu multe suferinţi,

Plângându-se altora, de durerea zilelor însemnată cu sfinţi.

Soacra, scăpătată de o serioasă problemă,

Aceea de a avea mereu de comentat,

Caută cu înverşunare să fie un stâlp de neînfruntat,

În a vieţii familiale, ce apare ca o clemă.

Tot soacra, pare interesată şi de proiectele căsatoritilor,

Ştie cum să se bage sub pielea fiecărui fiu,

Să ţese intrigi şi astfel să-şi sature pe viu,

Foamea de viclenie şi bucuria de a sădi rău în casa iubiţilor.

Mă bucur că nu m-a spurcat cu vorba,

Femeia ce mereu îmi poartă grija,

Rudă cu mine, dar tot va acţiona ca şi cobra,

Încolăcind cu a sa “gură”, sufletul meu,pentru că I s-a dus de pe mâini oja.

Consimt la resentimente din partea altor soacre,

Care sunt, sau pretend că nu au aceste generale defecte,

Mă aştept să fiu hăituită şi să-mi zică “multe şi nevrute”,

Dar asta e viaţa reală, şi toate damele pot să se supere.

16.01.2013