marți, 15 ianuarie 2013

Vraja unui dor



Vraja unui dor


De pe un povârniş de deal secular,
Repede tresaltă un fiu de morar,
Şi ascultă glasul apăsat,
Al celei care l-a sărutat.

Cercetând amănunţit fata care l-a ademenit,
El constată ca dorinţa de iubit s-a înteţit,
Se frământă şi socoate că-i mai bine să se ferească de toate,
Însă pleacă de pe deal cu tot cu fată în spate.

Repede el oboseşte şi drumul nu-l mai găseşte ,
Caută cu ochii, prin farul luminos al lunii,
Un culcuş de şoapte şi de bucurii,
Să-şi amintească mai tarziu de frumoasa privelişte.

Amândoi în toiul noptii, şoapte dulci îşi rostesc,
Viaţa-ntreagă pare că şi-o clădesc,
Cu promisiuni  şi rugăciuni fierbinţi,
Ca aceştia să fie cei mai demni părinţi.

Fiorul lor de iubire se încheagă din a lor privire,
Gândul rău se risipeşte-n negura trăirilor,
Şi fireasca dorinţă de iubire ,
Se metamorfozează la lumina stelelor.

Închegat în visul dulce, gândul băiatului revine în simţire,
Ameţit de acel fior, al sentimentului de dor,
Îşi revine lent, suspinând după a sa iubire,
Şi se lasă pe pat, meditând la lucrurile care îl dor.

(16.03.2012)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu