Copila

Copila

Îndreptată-n timpul înnegrit şi cernit de ofuri multe,

Întrezăresc prin amintirea vie chinul ce încă mă bântuie,

Mă opintesc în faţa propriilor dureri avute,

Şi nu reusesc săîimi descătuşez sufletul din temnţa ce bubuie,

Ca un animal de pradă , mă zbat cu infrigurare aici

Şi ca şi un arici cu ţepii  suferinţei în spate,

Caut din răsputeri să îmi fac aripi delăsate,

De umbra morţii, a temerii şi a viţii-n veci.

Aflată la o fragedă vârstă şi treptat lovită exact ca –n sclavie,

S-a spart în mine surghiunul nestingherit al preferinţei,

Pentru optarea luminării candelelor, la cavouri umbrite de ăaracie,

Şi zdrobirea neputinţei, a răului şi a semeţiei.

Cu capul încleştat în ghiara traiului nedrept,

Mai repede mi s-a dat acel decoct de terapie,

Care-n timp s-a adeverit a fi balsamul trupului supt,

De atâta îngandurare, persecutare şi-o vadită zilnicie.

Nici mătragună  să fi băut, nu cred că aş mai fi rezistat,

Acelor spaime de neîncercat trăite de sufletul aţâtat,

De aspre intrigi, mirosuri de sânge ce au încolţit în narile pierzării,

Şi au ştrangulat cu repeziciune şi speranţa reînvierii.

Îmi vine greu să mă despart de aceste tulburi amintiri,

Şi asemenea unor şiraguri de iţe încâlcite,

Mi-au măcinat întreaga mea fiinţă cu a lor trapuri,

Lăsate să se hrănească cu fălci încleştate.

Deşi anii au trecut,copila din mine azi a tresărit,

La chinul vieţii ce mi s-a urzit,

Şi îmi pare că eu nu am fost decât un ţap ispăşitor,

Şi tras-ai din greu acest  trai spintecător.

4.01.2013