Pelerinul

Pelerinul

De trăit am să trăiesc,  ca să îmi îndeplinesc,

Menirea mea de om băgat ca slugă la acel spasm,

Care “mă toacă” ca şi un fier rugina când pe ger seîntânesc,

Şi mă umplu psihic de un fior de teama de astm.

Subjugările vieţii mă preumblă printe  căi abrupte,

Ce sunt străbătute cu loviri aprige în suflet,

Încerc să le înconjor, dar ca şi asemenea unui vuiet,

Parcă înfiorează trupul cu ale sale urme sfinte.

Călăuzindu-mă cu paşii sfiosului în paragina viforosului,

Timp de secerare a lumii parcă-n destrămare,

M-am lăsat condus cu luare aminte spre a lumii desfătare,

Ca să-mi croiesc drum prin mlaştina traiului.

Măpot numi un pelerin ce nu are nimic ,nici în maneci,  nici în clin,

Şi pripăşit pe un meleg comun,

Nu îmi doresc ca să rămân cu rana acelui chin,

Care în suflet mi-a răpus o boala ca cea a unui nebun.

Colind împrejurimile care-mi par că îmi vor fi un colac de salvare,

În toata munca mea de evadare,

Din zilnicia, suferinţa şi singurătatea vieţii,

Şi încerc să îmi păstrez intact speranţa reîntregirii finite.

Pelerin voi fi şi mâine, căci  timpul nu se opreşte-n loc,

Şi ca şi-un muritor de rând, am să ţin rând,

La a cozii fericire şi mă găsesc visând,

La o sărbătoare a lumii –n joc.

Cu ochii cuprinşi în şiroaie de lacrimi,

Iau asupra-mi toat durerea covârşitoare,

Dar conştient că nu am cum să o prefac într-o viaţă nemuritoare,

Încerc să trec pragul acestor patimi grele.

6.01.2013