Cararea

Cărarea

Plec pe o potecă,

Îmi aduc aminte de când eram mică,

Sunt supărată şi nu mai pot de frică,

Pe drum mă simt tot mai mică.

Mă grabesc să hoinăresc, încotro?

Nu ştiu nici eu, dar nimic nu ocolesc,

Crăci de copaci, frunze  ruginite întâlnesc,

Mă opresc, le admir, şi mă simt  cam retro.

Drumul mi-l continui fără să contenesc,

Si totuşi la ceva eu mă gândesc,

La cărarea dinspre munte,

Care mă lasă pustiită de simţăminte.

Ajungând la ea, la cărarea din zarea mea,

Mă înfricoşez şi nu ripostez,

Mă liniştesc, cerul în zare îl privesc,

Şi admir poteca, în care am dorit să nu ratez,

Plimbarea la care m-am gândit mereu

Că o  voi face acolo, sus la ineu,

Pentru a fi mai aproape de cer şi de sufletul meu,

Şi să mă încerce limanul dorului meu.

Pe cărare am suit,

Şi pe drum am întâlnit,

Fericirea unui vis împlinit,

Visat înca de când eram de el împătimită.

23.11.2012