Tu, râule,

Râu de munte  ce curgi lin spre tufe,

Le faci să se afunde,

În insula crestată de aluviuni clocotinde,

Şi să rămână sacre în pâlcuri dezmierdânde.

Îndepărtat de ele, de acele verzi curele,

Tu , râule, te strecori printre delurele,

Iei cu tine şi vânturile ţâfnoase ,

Şi le prefaci în mreje periculoase.

Drumul tău e lung şi tot felul de minuni aduni,

Şi te impovărezi cu frânturi de pământ,

Ca să-ţi faci mai apoi un anume acoperământ

De piatră şi nisip, care străbat şiragul de frasini.

Şi călăuzindu-te după astrul milenar,

Te înrâureşti blajin pe acest pământ sedentar,

Dându-i un firicel din robusteţea ta ,

El, pământul, devine un prieten demn de măreţia ta!

(16.03.2012)