Proiect didactic

Profesor:Mocanu Gabriela

Colegiul Naţional:

Aria curriculară: Limbă şi comunicare

Obiectul: Limba si literature română

Clasa : a XII a

Unitatea de învăţare: Genul liric

Subiectul lecţiei: Creaţia poetică a lui Mihai Eminescu

Tipul lecţiei: Recapitulare şi aprofundare a cunoştinţelor

Timp de lucru: 2 ore

I.  Obiective cadru

1.    Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală.

2.    Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris.

3.    Aplicarea conceptelor de specialitate în receptarea diverselor tipuri de texte.

4.    Receptarea adecvată a sensulu/sensurilor unui cuvânt dintr-un context.

II. Obiective de referinţă: Elevii vor fi capabili să:

1.   Să realizeze înlănţuirea clară a ideilor într-un mesaj oral.

2.   Să definească noţiunile de : context, sens propriu, sens figurat, expresii şi locuţiuni,discursul liric, eul liric.

3.    Sa explice diferenţa dintre text/context, sens propriu /figurat

4.   Sa argumenteze rolul/necesitatea expresivităţii unor construcţii sintactice, expresii sau locuţiuni în diferite context orale şi scrise.

III. Obictive operaţionale

Cognitive: Elevii vor trebui sa:

1.    Să încadreze opera eminesciană în contextual naţional şi internaţional.

2.    Să definească discursul liric ,să-I precizeze originea eminesciană ,devenirea si consolidarea acestuia.

3.    Să precizeze motivele poetice şi să le argumenteze ,insistâd aupra motivului lunii.

4.    Să prezinte aprofundat tema: iubirii, naturii,, a incursiunilor filozofice.

5.    Să prezinte tema specific eminesciană cu argument din texte: aceea a omului de geniu

6.    Să sublinieze concepţia lui Eminescu despre poezie.

Afective:Elevii  vor trebui să:

1.    Să interiorizeze noile cunoştinţe în sistemul propriu de valori estetice

2.    Să dovedească receptivitate afectiv-intelectuală faţă de tema abordată.

3.    Să respingă atitudinea negativă a unor elevi faţă de activitatea de instruire.

Strategie didactică

1.    Resurse educaţionale

a )Metode şi procedee: lectura, conversaţia euristică, problematizată, discuţia frontală şi pe grupe,observaţia sistematizată, învătarea prin descoperire, exerciţiul, cenaclul literar, ciorchinele.

b ) Forme de organizare: frontală , individuală.

c )Mijloace didactice: fişe ,caiete, volume de poezii.

2.    Resurse bibliografice :

1.    Oficiale: Limba Română, Manual pentru clasa a XII a, ed Humanitas

2.    Metodico-didactice: C Parfene “Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală”, ed Universitaţii , Buc. 2001

3.    www. Referate.ro

Scenariul didactic

Situaţia de comunicare:

I. Organizarea clasei şi fixarea principalelor idei ancore ale lecţiei - 5min

Conţinutul activităţii:

Moment organizatoric: Verificarea prezenţei elevilor, crearea unei atmosphere necesare desfăşurării lecţiei.

Realizarea obiectivelor

Se dialoghează cu elevii despre oportunitatea expresivităţii în comunicarea orală sic ea scrisa. Se notează la tablă titlul lecţiei . Se argumentează rolul acestei lecţii.

Metode didactice:

Conversaţia, explicaţia , argumentarea, sistematizarea reperelor conceptual.

Evaluarea temei: 5min

 Tema: Recapitularea unor concepte  teoretice despre elementele discursului liric.

Se dialoghează cu elevii despre unele neclarităţi în receptarea şi efectuarea temei,notându-se în caiete concluziile necesităţii acestor concepte.

Conversaţia problematizată, inventarierea exemplelor.

II. Captarea atenţiei – 5min

Alcătuirea unei liste cuprinzând concept lingvistice adecvate temei în discuţiei.

Centrarea problemei pe creaţia eminesciană , facând referire la apartenenţa genului liric. Se verifică oral informaţiile dobândite pe parcursul învăţării, şi se notează în caiete  detaliile caracteristice specific lui Eminescu,în rubric “ Amintiţi-vă! “

Conversaţia, problematizarea.

III.Enunţarea obiectivelor şi fixarea unor repere fundamentale ale acestora prin aplicaţii-10min

Este fixată material situaţiei de recapitulare, împreună cu indicarea schemei de lucru , notată la tablă.

Prin dialog cu elevii se vor stabili următoarele repere ale lecţiei : rezolvarea unor exerciţii din manual.

Conversaţia, explicaţia ,problematizarea, studiul de caz.

IV .Dirijarea noii învăţări - 65min

Pe baza consideraţiilor următoare ,se fixează deprinderile de lucrul cu textile literare citite.Discutarea textelor pe baza identificării motivelor şi temelor specific eminesciene.Argumentarea şi comentarea expresivă a acestora. Închegarea unui tablou de ansamblu a elementelor unice produsului eminescian.

Profesorul va înmâna fiecărui elev câte un set de texte din poeziile lui Eminescu, pe baza cărora se va demara un cenaclu literar ,ce are ca scop aprofundarea operei poetului.

Elevii vor lucre pe grupe ,ce au ca ţel îndeplinirea cerinţelor notate anterior pe tablă .Se alcătuiesc 6 grupe , de câte 4-5 elevi fiecare având o sarcină de rezolvat.

Grupa 1 : Are îndatorirea de a încadra opera eminesciană în contextual naţional şi internaţional.Mai întâi se porneşte de la termenul  lingvistic de context ,iar targhetul acetei grupe este acela de a plasa opera lui Eminescu în  istoria literară.

Mihai Eminescu este în literatura româna creator al unei opere ce străbate timpul, trăind într-o perpetua actualitate.Semnificaţia lui a dobândit in constiinţa poporului nostru caracterul unui mit.

Poetul "nepereche", cum avea să-l numeasca G.Calinescu, reprezintă în literatura noastră un dublu reper de valoare luată în absolut, înscriindu-se in contextul literaturii universale, alaturi de Dante, Hugo, Goethe, cum aprecia T.Vianu si de specific naţional, drept ipostaza unica a sufletului romanesc in concertul poetic al lumii.
Pornind de la stilul convenţional pe care îl cultivau poeţii vremii, trecand printr-o faza de romantism tumultuos, al afirmării, efortul artistic l-a condus pe Eminescu, pe măsura maturizării catre o concentrare din ce în ce mai densă a mijloacelor de expresie, din care dispar regionalismele, diminutivele, epitetele ornante, facând loc stilului clasic de cea mai pura esenţă. Sintagmele născocite de poet: "dulce minune", "somnul lin", "farmec dureros", "dureros de dulce", "limba ca un fagure de miere", "sunăcu jale", etc. asigură poeziei lui un farmec deosebit.

Grupa 2: Are rolul de a face referire la discursul liric pornind de la definiţie si continuând cu precizările originii eminesciene ,necesitatea valorificării lui ,dificultăţile limbii dialecticale.Firul discursive se continua cu relatarea inovaţiilor eminesciene la nivelul registrului lingvisticşi terminând cu consolidarea discursului liric,devenit o adevărată operă de artă lingvistică ,un model de urmat pentru viitoarele generaţii de poeţi.

Discursul liric este o disertație, tratare a unui subiect de natură literară; trata, care exprimă direct sentimente și emoții în legătură cu realitatea, prin intermediul mijloacelor artistice ce parține poeziei lirice.   Este expresie verbală a gândirii; cuvântare .iar ca sens figurat desemnificăfire sentimental, emotivă, sensibilă, plină de entuziasm, exaltată.

Eul liric este un element ce aparţine genului liric, a cărui misiune este aceea de a ajuta la transmitrea în mod direct a propriilor idei si sentimente ale autorului, utilizând pronumele personal, forma accentuată “eu”,sau formă neaccentuată “ mie, îmi, -mi.

Discursul său liric înregistreaza, astfel, ecoul tuturor lecturilor din Kant, Schopenhauer, Dante, Shakespeare, Schiller, Novalis, Lamartine sau Victor Hugo - toate influenţele din planul literaturii europene, indiene (prin Rig-Veda) si universale fiind asimilate in complexitatea viziunii sale.Însa Eminescu modeleaza toate aceste filozofii, adaptându-le firii si conceptelor personale.

Niciodata până la Eminescu, limba româna nu a sunat cu atâta plenitudine armonioasa, atât de natural si firesc.Mai mult chiar, limpezimea si echlibrul lingvistic din cele mai multe poezii creează impresia unei spontaneităţi desavarsite. Poetul şi-a pus de timpuriu întrebări asupra existenţei, încercând să dea si răspunsurile la aceste întrebari, fiind unul dintre aceia care resimt din plin distanţa între aspiraţile lor si realitatea înconjuratoare. El nu a trebuit să se lupte pentru a stăpâni graiul românesc, căci acesta i-a fost mereu la îndemana, ajutându-l chiar în realizarea de imagini artistice deosebite. Secretul întregului său farmec constă în substratul autohton al culturii eminesciene.

In valorificarea creatoare a folclorului naţional, Eminescu se ridică, din nou, pe cele mai înalte trepte de vraja, purtat de o efervesceţă lirică făra asemanare, începand cu "Făt-Frumos din lacrimă" şi ajungând la "Revedere" si mai apoi la neasemuita poveste de dragoste din "Călin   

 (File din poveste ) şi Luceafărul.

Grupa 3: Are ca scop de urmărit, enumerarea motivelor poetice, susţinerea acestora cu referiri exacte din volumele de poezii.Elevii se opresc îndeosebi asupra unui motiv mult îndrăgit de poet:motivul lunii.Astfel se creeaza o atmosferă feerică ,care face referire la astrul selenar, la originea acestuia, ladiversele valori estetice căpătate în timp şi la influenţa pe care  a manifestat-o în vieţile oamenilor.

Universul motivelor eminesciene este alcătuit din: timp si spaţiu naţional, pădure, mare, doina, vis, melancolie.Legătura operei eminesciene cu devenirea noastră istorică nu poate fi  contestată Eminescu fiind "modelul absolut spre care tind fără excepţie reprezentanţii literaturii româneşti.Dacă codrul si lacul constituie acompaniamentul natural al iubirii ,luna plutind deasupra vastelor întinderi de apă formeaza cadrul adecvat ideilor filozofice.

Transformarea naturii si a vieţii ,reflecţiile asupra morţii sunt privite din perspectiva selenara si oceanică.Meditaţiile cu privire la apariţia si extinţia universului sunt inaugurate de un vast preludiu ,de ampla invocaţie. Dacă codrul si lacul constituie acompaniamentul natural al iubirii ,luna plutind deasupra vastelor de la începutul Scrisorii I :"Lunătu ,stapân-a marii ,pe a lumii boltă luneci ,"Când pluteşti pe mişcătoarea marilor singurătate!".

În "Melancolie" ,luna străbătând şirurile de nori deasupra "ţinutului cu strâmbe cruci" constituie deschizătura înstrainarii poetului de viaţa şi construieşte totodata presentimentul morţii:"Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă".Ca de dureri straine?"Parca-m murit de mult".Din cauza tristeţii si a singurătăţii Eminescu vorbeşte cu codrul căruia îi pune intrebări ca unui prieten.Prin răspunsurile sale codrul îşi arată şi el tristeţea şi povesteşte cum stă şi asteaptă şi mai auda oameni.("Ce te legeni codrule?").
Astrul romanticilor este luna. Poezia romanticăapare o data cu lunatismul, cu acea atracţie spre lună exprimată printr-o levitaţie mentala sau fictiv reală. Contemplaţia romantica a lunii anuleaza în total ori în parte simtul gravitaţiei pe pământ. Anticii au evocat luna şi celelalte astre mai de seamă, mitologic, personificându-le si alegorizând în ele evenimentele astronomice.

Imaginile lunii la Eminescu sunt uneori asemănătoare celei din lirica sanscrită, dar alteori le depăşesc. În literatura sanscrită, de obicei luna trezeşte durere de dragost, imaginea lunii ca astru care accentuează iubirea este prezentă şi în poezia eminesciană: "Când luna prin nori pe lume veghează
  Când fiece undă se-mbracă c-o rază
  Când cânta ai somnului ginii nătângi
  Tu tremuri si plangi.
  Când luna aruncă o pală lumina
  Prin merii în floare-nşiraţi în grădină
  La trunchiul unuia pe tine te-aştept
  Visând de deştept."

În creatia lui Eminescu; văpaia lunii îl transpune într-un alt nivel spiritual şi-i dezvăluie tainele creaţiei ca şi zădarnicia vieţii. Concepţia despre lună a lui Eminescu, ca o putere care învie gânduri şi întunecă suferiţe, îşi are originea în cântul al VII-lea din Rig-Veda.Un sâmbure al aceste

imagini transpare in Misterele noptii:
"Razele din alba luna
mi le-ntorc, mi le-mpreuna
pentru-ntregul viitor."

Luna tuteleaza intrega fire si mai ales pe indragostiti: ea "varsa liniste si somn", da o stralucire halucinanta suprafetelor acvatice, raspandeste o pulbere argintie, afrodiziaca in aerul inmiresmat, vegheaza "bland" asupra cuplului amoros si "insenineaza" gandul si sufletul:
"Să fie sara-n asfinţit
  Şi noaptea să înceapă;
  Răsaie luna liniştit
  Şi să împrăştie scântei
  Cărărilor din crânguri,
  În ploaia florilor de tei
  Să stăm în umbră singuri." (Să fie sara-n asfinţit)

Dar luna poate fi şi un astru rece, palid, martor al tristeţii şi regretelor poetului după iubirea pierduă  ori neîmpărtăşită, într-un peisaj voit sărac, schiţat în câteva linii, făra viaţă:
"Pe aceeaşi ulicioară
  Bate luna în fereşti
  Numai tu de după gratii
  Vecinic nu te mai iveşti!" (Pe aceeasi ulicioara)

Caracteristic romantic este şi procedeul antitezei , înţeles drept reprezentare a lumii ca fiind format doar din elemente aflate în opoziţie unele cu altele , o lume văzută în alb şi negru, bun şi rau, pozitiv şi negativ.
Luna este simbol al ritmurilor biologice, este un astru care creşte şi descreşte, care dispare, a cărui viaţă este supusă legii universale a devenirii, a naşterii şi a morţii. Reprezintă şi timpul care trece, timpul viu pe care-l măsoară prin fazele ei succesive si regulate.

Luna este simbolul primului mort. Timp de trei nopti, în fiecare lună, ea e ca moartă. Dispare. Apoi reapare si sporeşte în strălucire.
Luna este cunoaşterea îndirecta, discursivă, progresivă, rece. Astru al nopţilor, evocă în plan metaforic frumuseţea, dar şi lumina în imensitatea întunecimii. Dar prin aceasta lumina, care nu este decât o reflectare a luminii soarelui, luna este simbolul cunoaşterii teoretice, conceptuale, raţionale.

Grupa 4: Această grupă este compusă din trei elevi,corespunzători celor trei teme poetice.Fiecare elev se ocupă îndeaproape de o temă anume,la alegere, şi are menirea de a evidenţia rolul si efectul temei alese în cadrul creaţiei eminesciene.

Unul dintre liricii de dragoste româneşti este poetul Mihai Eminescu întâiului cuplu transpus în Edenul romanesc. Supremul elogiu este dorinţa lui Hyperion de a cunoaşte lumea pământeana supunându-se legilor norocului în iubire. Astrul îndepărtat şi rece se însufleţeşte la ideea unei ora de iubire, singura capabila sa intinda o punte de întelegere între eternul cosmic şi umanul pieitor. Natura antropomorfizată trăieşte  în consonanţă cu sentimentele poetului, imaginile paradisiace corespunzând împlinirii erotice, iar tablourile pustii, dezolante, alcătuind ambianţa dezamăgirii şi rupturii sentimentale. Fericită sau nefericită, iubirea rămâne mereu o proiecţie ideala, iar femeia întruchipează când imaginea Fecioarei, când o nimfă a pădurii, o zeitate acvatică, ori o făptură de basm, dovadă că nici un alt poet român n-a aşezat-o pe un piedestal mai înalt decât a preamărit-o Eminescu.

Despre intensitatea si statornicia sentimentului de iubire se vorbeşte în cadrul legendei Strigoii; la fel în povestea de dragoste a lui Calin, cu magnifica imagine a naturii ori în beatitudinea ce transpare prin umbra amara a aşteptării (Lacul) în balsamul odihnitor al prezenţei iubirii (Inger de paza, Noaptea) ca şi în unele postume din aceasta epocă: Ea-şi urma cărarea-n codru, Dormi! Stau în cerdacul tau etc..

În toata poezia erotica a tinereţii, figura iubitei are o lumină şi o caldură dobândite din concreteţea imaginii ei pentru poet. În poezia  “Floare Albastra “ ea e rosie ca marul; în “ Craiasa din povesti “Paru-i galben, / Faţa ei lucesc în lună, / Iar în ochii ei albaştrii / Toate basmele s-adună  Tot aşa şi în Dorinta.

Toate aceste elemente se schimbă treptat dupa 1877 , Eminescu cântând si stările depresive şi regretul, tristeţea , cât şi durerea pricinuită de dragoste. Poeziile din aceasta categorie sunt numeroase.

 Pentru el, dragostea rămâne în trecut şi amintirea ei ca şi a chipului iubitei se însoţeşte de o nespusă suferinţă. Din această pricină se petrece o concentrare a imaginii, o stilizare şi o fixare de contururi apasate. Codrul nu mai are bogaţia, risipa de lumini, culori si parfumuri din tinereţe, ci se reduce la doua-trei elemente. Luminile se sting, culorile palescDe câte ori, iubito... cu simbolurile ei tragice, e o prima marturie a întunecării. În locul peisajului edenic apare aici oceanul cel de gheaţă bolta alburie a alungat de pe ea voiciunea culorii, iar luna cea galbena  o pată şi-a pierdut eminesciana ei strălucire. Cădura inimii l-a părăsit pe poet: Din ce în ce mai singur mă-ntrec şi îngheţ Iar timpul creşte-n urma mea ... ma-ntunec ! (Trecut-au anii).

O  bogăţie de nuanţe  dă o mai profundă sondare a adâncurilor,  o mai deplină autenticitate a tuturor biruinţelor şi înfrângerilor iubirii. În aceste versuri deşi pe primul plan stă miscarea frământată a sufletului nu lipseste nici prezenta naturii.Ea este redusa însa la semne si aspecte care se subliniază simbolic prin concordanţa sau prin contrast sentimental. Exemplu în”  Si daca..”: Si daca ramuri bat în geam/Ceea ce se numeşte de obicei natura, adică aspecte geologice ,fauna si flora, se găseşte la Eminescu într-un chip elementar  dimensiunea ,cantitatea.Aceasta e determinată prin puterea de a intimida conştinţa şi a o elimina.

Fuziunea dintre natură şi dragoste este perfectă în "Sara pe deal". Suavitatea, candoarea iubirii ,speranţele pe care le deşteaptă sunt stimulate de o ambianţă în care accentele melancolice ,destul de rare ,sunt copleşite de atmosfera în general optimistă, declanşatoare de vitalitate.Arborele preferat de poet pentru aroma penetrantă ,î mbătătoare a florilor ,este teiul.Perechile eminesciene se lasă îngropate de ninsoarea florilor parfumate.Aşa cum afirma Calinescu ,"Plopul ,copac clasic ,orăşenesc ,dă amintirilor o mişcare lentă.("din "Luceafarul" de la "Sub şirul lung de mândrii tei...Cu plete lungi ,balaie).

Dacă codrul şi lacul constituie acompaniamentul natural al iubirii ,luna plutind deasupra vastelor întinderi de apă formează cadrul adecvat ideilor filozofice.Transformarea naturii şi a vieţii ,reflecţiile asupra morţii sunt privite din perspectiva selenară şi oceanică. Meditaţiile cu privire la apariţia si extinţia universului sunt inaugurate de un vast preludiu ,de ampla invocaţie de la începutul Scrisorii I :"Lună tu ,stăpan-a marii ,pe a lumii boltă luneci ,"Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singuratate! Imaginea aceasta egipteană de trăinicie peste milenii ,determină dimensiunea microscopic a omului si deşteaptă acel sentiment tipic eminescian de nevoie de a se lasăîin voia dinamicii firii.Natura este întalnită în majoritatea operelor lui Eminescu, de când era încă copil şi până când şi-a scris testamentul ("Mai am un singur dor")Şederea  mai lungă în codru poate duce la o adormire în codru sau chiar dorinţa de moarte.Eminescu îşi aduce iubita în mijlocul naturii ,aceasta aşteptându-l pe malul laculului.

Un alt elev va dezbate tema incursiunilor filozofice.

Incursiunile filozofice ale lui Eminescu sustin coordonatele complexitatii poeziei sale. Abordând atatea probleme fundamentale ce ţin de viaţă şi moarte, natura si iubire, geneza si sfarsitul lumii, sau civilizatii, poetul subliniază zbaterile şi nefericirile omului de geniu, intr-o societate total străin de el.

În Scrisoarea I ,care este o meditaţie filozofica despre spaţiu şi timp,despre existenţa omului în lume, este creatia eminesciană care face referire la cugetarea eului poetic la trecerea timpului curgător într-un cadru romantic.Eminescu exprimă viziunea sa asupra timpului filozofic bivalentşi anumetimpul individual (măsurabil,curgător ireversibil)”doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului cărare” şi timpul universal(eternitatea) “din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate”

Ideea egalităţii oamenilor,a condiţiei omului în lume, supus destinului,ca orice muritor în faţa morţii este preluată de  la Şchopenhauer,redată în vesurile:

“Deşi trepte osebitele-au iesit din urna sorţii

Deopotrivă-I stăpâneşte raza taşi geniul morţii ;

La acelaşi şir de patimi deopotriva fiind robi,

Fie slabi,fie puternici,fie genii ori neghiobi.”

Tema filosofiei este dominantă şi în Luceafărul prin câteva idei profund filosofice:

Condiţia nefericită a omului de geniu intr-o lume meschină ,incapabilă să-I înţeleagă idealurile.”Trăind în cercul vostru strâmt/Norocul vă petrece/Ci eu în lumea mea mă simt/Nemuritor şi rece.

Ideea genezei şi stingerii Universului: ‘Nu e nimic şi totuşi e/ O sete care-l soarbe/E un adânc asemene /Uitării celei oarbe “;idea timpului filozofic bivalent; idea filosofica”fortuna labilis” (soarta e schimbătoare):Ei au stele cu noroc/Şi prigoniri de soarte”.

Grupa 5: Se ocupă de prezentarea temei specific poetului Luceafărului:Tema omului de geniu.Va trebui să demonstreze de ce Eminescu a insistat asupra acesteia, si de ce a ridicat-o la rangul de temă supremă. Astfel se omagiază gândirea expansivă a omului de geniu,raportată la însuşi Eminescu.

Imaginea sa despre geniu (prin deosebita sa capacitate de a armoniza raţiunea cu fantezia) se diferenţiază  fundamental de concepţia lui Schopenhauer despre acelaşi geniu. Omul de excepţie la Eminescu nu mai este un damnat, un tip misterios sau tenebros; poetul român îl vede mai uman, îi dăruieste lumina stralucitoare şi aspiratii omeneşti superioare, deşi îşi păstrează natura ieşită din comun.Poetul este cunoscut în întreaga lume graţie traducerilor şi studiilor care apar, stârnind interesul citit . Tema geniului romantic, a personalităţii capabile sa  treacă dincolo de aparenţele la care se opresc oamenii obişnuiţi , motiv pentru care nu este înţeles de către acei oameni, pentru care nu există comunicare între lumea lor si cea a geniului. În Luceafarul imporatantă în creaţia eminesciană esteş tema romantică a iubirii dintre barbat şi femeie, iubire văzută ca şi refacere a momentu-lui creatiei cosmosului , ca si participarea la marea creatie universala , o creaţie ce se desfaşoară în permanenţă şi este reluarea creaţiei iniţiale.Această temă se recunoaşte în toate poeziile eroticii emines-ciene, fie ca aspiraţie către o astfel de iubire fie ca realizare a ei.

Problema geniului, acela care a aflat că exista în noi ceva mai adânc decât noi înşine: eul care şi-a gasit sinele, acela care constă într-o dezvoltare a puterii intelectuale ce depşseste limita cerută de voinţa, pentru serviciul căreia s-a născut.Un instrument indispensabil al geniului este fantezia căreia îi revine rolul de a completa şi a definitiva date obtinute prin intuitii. Ceea ce intuieste un artist de geniu nu este fenomenul individualizat, ci ideea platonică încorporată în fenomen.

În Luceafărul, în ceea ce priveşte ipostazele geniului,în tabloul I, omul superior este simbolizat de Luceafăr, ca aparţinând planului cosmic,în aldoilea este numai aspiraţîe spiritual pentru Cătălina,în planul al treilea este întruchipat de Hyperion,iar în ultimul este omul superiorsimbolizat de Luceafăr, ca simbol al lumii superioare,detaşat de efemeritatea oamenilor obişnuiţi ,muritori.Tabloul al IV lea este cel mai semnificativ pentru poem,pentru ca Luceafărul isi recapătă statutul de astru,iar fata îşi pierde unicitatea,numele,frumuseţa ,înfăţişarea,fiind doar o muritoare oarecare,”un chip de lut”.

Chemarea fetei adresată Luceafăruluiexprimă vechile dorinţe şi accentuează idea ca omul obişnuit este suous sorţii ,norocului,fiind incapabil de a se înălţa la iubirea absolută:

“-Cobori în jos, luceafăr bland,

Alunecând pe-o rază,

Pătrunde-n codru şi în gând,

Norocu-mi luminează! “Eliberat de patima iubirii ,Hyperion se detaşează de lumea strâmtă ,superficial şi “nu mai cade ca-n trecut/În mări din tot înaltul”, exprimându-si profundul dispreţ fată de incapacitatea acestei lumi de a-şi depăşi limitele:”-Ce-ţi pasă ţie, chip de lut/Dac-oi fie u sau altul?”

Finalul poemului are o sentinţă justiţiară şi subliniază menirea creatoare a geniului eliberat de patima iubirii de chemările amăgitoare ale fericirii omeneşti,lipsite de profunzimea sentimentului:

“Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,

Ci eu  în lumea mea mă simt

 Nemuritor şi rece.”

Atitudinea detaşată a Luceafărului nu exprimă o resemnare,cio atitudine specifica geniului rece,raţională ,distantă ,care nu mai permit un dialog între cei doi ,deoarece ei aparţin a două lumi incompatibile ce nu pot comunica.      

Grupa 6: Îşi concentează atenţia asupra accentuarii concepţiei lui Eminescu despre poezie.Elevii vor reda glasul colateral al poetului peste timpuri şi vor sublinia propriile marturisiri ale scriitorului.Eminescu subliniaza caracterul messianic de propovăduitor de drumuri alese spre consolidarea poezii în cadrul curentului literar  romantic în a doua jumătate a secolului alXIX lea.

Ideile lui Eminescu despre arta, concepţia sa estetică nu sunt formulate în studii sistematice. Ele se regăsesc, însa, în întreaga sa creaţie, fie în articole, fie în poezie a caror tema e chiar arta, sau în altele cu tema diferita, dar în care se strecoara gânduri despre condiţia poetului şi a destinului său. Doar câteva din aceste poezii sunt antume ("Epigonii, "Glosa, "Oda (în metru antic), "Criticilor mei, cele mai multe fiind postume, dar scrise în perioada de început si de mijloc a actvităţii lui Eminescu ("Icoana de privaz, "Eu nu cred nici în Iehova "Odin si poetul”, "Iambul, "Numai poetul, " În zadar în colbul scolii.Concepţia estetică a lui Eminescu este dublu modelată: de poetica romantică pasoptistă (scriitorul) este "un copil al veacului, un exponent al vremii lui, un vizionar care creeaza prin forţa cuvântului "o altă lume pe-astă lume de amor un titan revoltat care luptă pentru împlinirea idealurilor umanitătii), dar şi de filozofie sceptică a geniului solitar, contemplativ într-o societate mediocră încapabilă să înteleagă şi să promoveze valorile morale.

Opera lui Eminescu este variata, complexa, printre speciile lirice cultivate de poet situăndu-se : idila(Dorinta, Lacul, Sara pe deal), eglogia (Floare albastra), satira(Junii corupţi, Scrisorile, Criticilor mei), epistola(Scrisorile), elegia(Revedere, Mai am un singur dor), glosa(Glossa), poemul(Calin file din poveste, Luceafarul, Memento mori), doina(Ce te legeni..., Doina).

Prin prezentarea argumentelor celor şase grupe, ce corespund celor şase obiective operaţinale, s-a urmărit   reeealizarea   planului de lucru întocmit la începutul lecţiei,concepută ca un cenaclu literar. Un ultim pas este acela al realizării ciochineluidespre creaţia lui Eminescu.

Adăugaţi o legendă

  

V. Obţinerea performanţei: 5min

Se fac referiri despre impresiile cititorilor avute,după lecturarea textelor.Acestea au rolul de a intensifica transferul de achiziţii informative cu scop evaluative .Concluziile se notează în caiete iar valorificarea aspecteloe enunţate anterior se realizeaza prin apelarea la câteva aplicaţii de tip autoevaluări ,explicându-se rolul acesteia.

Eminescu este viu in constiinţa poporului nostru , este studiat , interpretat , omagiat , învăţat cu placere sau defaimat şi toate acestea la un loc dovedesc rolul pe care-l joacă Eminescu în cultura şi în conştiinţa românilor. Pe Eminescu nimeni nu-l poate uita , nu-l poate tăgădui : " Oricât de tare ar fi cântat cocoşii a treia oară , pe el nimeni nu l-a tagăduit." ( G. Bogaza )

 Atăta timp cât pe aceste pământuri vor trăi români iubitori de codru, de mare, de tei, de plopi , iubitori de dreptate şi adevar , doritori de bine pentru ţară Eminescu ne va fi simbol şi ideal .

Conversaţia, explicaţia

VI. Asigurarea feed-bach-ului: 4 min

Se vor formula diferite întrebări pentru verificarea şi fixarea cunoştinţelor recapitulate.Fixarea unor elemente de transfer,elevii discută despre informaţiile prezentate.

Îi citim poezia  lui Eminescu şi vedem tot ce are mai frumos ţara noastră , auzim glasul izvoarelor şi al turmelor , foşnetul frunzelor , privim cu dragoste iubita şi învătam să-i spunem şoapte de dor şi atunci când cuvintele nu ne ajung îi şoptim versuri din Eminescu pentru că le simţim rupte din sufletul nostru .Ne aducem aminte de stramoşi , învatăm să-i cinstim şi să întelegem că " patria " nu e un cuvant deşert. Privind in jur la Romania sfârşitului de mileniu ne dăm seama cât de contemporani suntem cu el.

Conversaţia ,problematizarea, observaţia,

VII.Asigurarea transferului:1min

Temă pentru acasă: De alcătuit o creaţie proprie despre Eminescu.

Se conturează câteva concluzii, se indică unele evaluări cu caracter formativ.

Poetul muribund

În secolul nostru, scumpul Eminescu,

A zis good-bye la restul,

Epigonii el ne-a scris,

Şi de sus, apoi nimic nu a mai zis.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                

Nicio floare albastră nu a mai înflorit,

Niciun lac cu nuferi dalbi nu s-a mai mărit,

Nici fiorii unor zmei, nu s-au mai mândrit,

În culoarea unei vieţi, asemenea unor zei semeţi,

Ci s-au dus cu toţii spre culuarul ruginit,

Al unui ciclu existenţial menit.

Nici  Hyperion nu a mai îndrăznit,

Să se arate în mod voit,

Ci doar chemat de cei cu har,

Care ştiu că nimic nu e în zadar.

Şi întreaga sa făptură,

Nu s-a încărcat cu neagra zgură,

A  înaltului celest

În care el a fost cel ales.

Lăutarii şi bondarii nu mai sunt greierii,

Acum alţii ne sparg creierii.

Dar nu melodic şi duios ,

Ci frenetic şi zgomotos.

Părăsit de a sa putere,

Miticul poet de humă,

S-a lasat condus de lună

Pe o orbită plutitoare.

Şi de acolo nu ne veghează,

Şi nici nu informează ,

Prin scrisori cu paşaport,

Că nu s-a dat mort,

Până în clipa în care,

Totul s-a înnegrit în a sa zare.