Am alergat sa strang

Am alergat sa strang

Repede trecura anii si de adunat,
Nu prea am adunat caci nu am voit,
Sa-mi cheltuiesc anii cu eforturi si am negat,
Orice umbra de suferinta si de durere nu m-am lovit.

Am alergat sa stang bucurii,
Si cu toate astea m-am ales si cu furii,
Caci drumul cercetat s-a intersectat cu alte diametre,
Neslefuite si la capete turtite, mai mult ingramaite,

In limanul cercului rascopt de actiuni pironite,
In hotarele vremelnice ale hodorogitei guri de clipele cernite,
Si-am adunat franturi de viata si nu un intreg,
Si acum imi frang palmele, meditand la ce o sa dreg.

Si viata nu pot sa o intorc, dar o pot recladi,
Si simtul de a fauri ma macina imperios,
Dar nu de migala vorbesc ci nevoia de a trudi,
La fagasul pe care sa-l urmez cat mai serios.

Si alerg sa strang,
Fioruri, dupa care peste ani, sa le plang,
Si cantecul mi-a aproape si nu ma socoate,
Iar vremea vine si ma tot duce cu sine.

Si nu vorba ma rascoleste,
Ci in piept simtirea se infrateste,
Cu timpul dezgolit de farmec,
Si ma chinui sa-iinteleg traseul, dar ma plictisesc si plec,

Sa-mi fac loc printre suratele certarete,
Caci e jale daca te pui cu asemenea iubarete,
Dar sunt apriga in vine si nu ma feresc de oricine,
Caci nici eu nu sunt batrana si stiu a ingriji sufletul bine.

Nu ma primenesc cu rufarii,
Caci si harul sta in frenezii,
Ochii sticlesc hulpavi dupa putere,
Si de aceea fruntea nu se umbreste la un nor de durere.

Si voiesc sa adun nu doar juraminte,
Ci tresaritul din calcaile jupuite,
De pasii trepidati in jocuri si munca,
Caci timpul nu sta in loc, dar de el totusi mi-e frica!

Si vreau sa adun cufarul cu fericire, 
Caci el e puterea care ma invioreaza,
Si ma arunca in valmasagul negurii sortii si ma expediaza,
La poarta ferecata de lacatele nesigure.

Si cred ca o sa adun indeajuns,

Incat sa nu necesit incaltaminte,
Sa umbla desculta printre hotarul ascuns,
De timp, de mine si sa rostuiesc carari implinite.

22.02.2015