Rosu aprins

Roşu aprins

Mă  scarpin  în cap şi  mă lovesc de o pustulă,

Zău că mai are un pic şi devine veziculă,

Mă întreb cum de am căpătat-o,

Căci nu dormitez oriunde şi din răsputeri strig “fato”!

Nu mă îcurajează deloc buboiul din cap,

Dar mai rău e că nu ştiu să-I vin de hac,

Mă gândesc să fi făcut ulceraţia de la zecile de probleme,

Că ziua toată cercetez tot felul de creme.

De aş avea un tratament pentru al meu creieraş,

M-aş  bucura mai rău decât la vederea unui iepuraş,

Dar patul puştii mintale se balangănă,

Într-un dănţuit  trasat în dungă.

Cu zăbrelele emisferice înlănţuite în cortina frâului,

Rădăcinile nervilor se antrenează  de-a lungul pliului,

Făcut de neuronii sumbri, stingheriţi de plescăitul,

Zurbagiu al sfincterului, certat cu rinichiul.

Ca un şarpe furios, sângele zvâcneşte,

Printre lumenele arterelor mele zdruncinate,

De bombările saltărete  ale feselor umflate,

De atâta zbânţuială, că nici statul nu le prieşte.

Că şi o broască dezorientată, mă perind,

Printre franjurile orelor, care mă îndrumă,

Să hoinaresc printre clădiri şi doar suind,

Treptele unor blocuri, voi destinde trupul meu de humă.

Ş cu braţele larg deschise, mă învârt în juru-mi,

Că şa simt că faţa nu mi-e atinsă,

De nici un gest mecanic şi doar în minte părându-mi,

Că infecţia şi-a infiltrate ghearele în a mea coapsă.

Roşu  aprins mi-e sângele care bolboroseşte,

Precum un vulcan în erupţie,

Şi cu riscul de a nu îndeplini vreo funcţie,

Se înrâureşte mai puternic în a mea inimă,  iar faţa mi se înroşeşte.

Zburdalnică nu sunt de fel, dar glucoza din sânge,

Mă  antrenează la effort, până  trupul se frânge,

De oboseală şi pe nesimţite mintea mă alarmează,

Că am destule proteine şi pe loc sângele le scindează.

Dar să nu fiu atât de anatomă  să mă învârt dupa un fior,

Aş  lua din seva roşului aprins,

Doar trăirea intensă a unui sentiment, acum stins,

Căci mi-e dragă viaţa şi o mărturisesc  în cor.

Roşul aprins mă  dezmiardă cu fierbinţeala gândului,

De a mă strecura pe făgaşul zidurilor scorojite,

De umezeala suflului de altădată, învăluită  în amploarea traiului,

Gângurind  febril la pieptul inimii zbuciumate.

Aşa de zăpăcită, m-apucai să zic că-s mică,

Că am uitat de anii traiţi,

Şi nu încerc acum decât să scap de un tic,

De a bolborosi cuvinte întortocheate, asemenea unor fraţi pătaţi.

17.02.2015