De as fi o viorea

De as fi o viorea...

De as fi eu o viorea,
As fi vesela ca si ea, 
Caci se duce gerul si zapada,
Si astfel domneste si parada.

De luciri purpurii chiar violetii,
Ce zanganesc cu al lor manunchi de daruire,
De inviorare si o manoasa pretuire,
Fata de celebrele capete zglobii.

Ca nici sapa omului nu se va indura,
Sa le reteze ale lor fragede tulpini ,
Si nici damele cu picatele nu vor concura,
Cu mandrele viorele lipsite de stapani.

Dar tintesc sa fiu ca si o viorea,
Sa cresc sloboda prin natura cruda,
Sa ma inalt ca si al ei lujer ce se uda,
De la roua rece de februarie, inglobata intr-o noua incantare.

Dar mi-e teama ca nu o sa am glas, 
Caci cat de vrednica in privire este,
Ea nu vorbeste, ci isi apleaca fruntea la fiecare ceas,
Si nu cuteza sa-si aprinda chinchetul precum in poveste.

Si de as deveni o viorea, 
Nu mi-as arunca privirea catre o stea,
La ceas de seara, caci m-as ingloba in infimitate,
Si steaua mi-ar intuneca aura , lasandu-ma fara luare aminte.

Dar aspir sa fiu o viorea,
Ca e frageda, plapanda si plina de ea, 
Caci ea indulceste inima ta prima cu nuanta violacee,
Si te incredinteaza ca da, vine primavara cu ei scanteie.

Si vreau sa ma incred intr-o viorea,
Caci ea spune daca timpul se va balansa
Intre iarna sau va degenera cursul unui sezon incins cu o curea,
De ceasuri darnice de lumina sau in albastru se va infasa.

Si uite asa se scurge timpul,
Si prin noua lume imi plimb gandul,
De a si fi sprintena ca si viorica,
As fi mai des numita ibovnica.

21.02.2015