Dragu-mi-i Doamne si dor

Dragu-mi-I Doame si dor

Dragu-mi-I Doamne si dor,
N-am necazuri care imi cer sa mor,
Zilele in care oi plange,
Stau ascunse in taciune si spun o rugaciune.

Jumatate dintre ele au trecut de neguri,
Si s-au luat pe dupa scorburi, 
Caci cu verva lor s-au imprietenit cu veveritele,
Ce se plang ca nu au nuci si nici alune.

Si de ce ma gandesc la ele?
Sa le sperii, sa nu indrazneasca sa dea pe la mine,
Caci sunt de ele pline,
Si sunt izvor de furie, niste surate Calvine.

De ce zilele sa le amarasc?

Gandind la un orizont taranesc,
Asa oachesa cum sunt,
Toate relele le infrunt.

Doamne, Doame cat mi-e de dor,
De natura pura si de cantecul plin de fior,
Nici neicuta nu s-ar supara, 
Daca ziua toata n-as ofta dupa o para.

Dar pe cuvant de parolista,
Ma impart in sferturi,
Ca si inima sa-si ia partea sufletista,
Nu sa tanjesc dupa castiguri.

Cum luna e de treizeci de zile,
Ma lovesc de focul neputintei mele,
De a cerceta dorul aprig,
Al zilelor surazande, cu toate ca nu vreau sa ma frig.

Dragu-mi-i Doamne si dor,
De tot ce exprima fericire,
Si vorbeste fara masti de o alba lucire,
Fara sa traiesti cu capul intr-un nor.

Ocara nu mi se face,
Dar cu a mea gentuta,
Pun la pastrare oftarea si gura mea nu tace,
Le zice pe cele grele, ca sa nu fie grasuta.

Doamne am un dor,
Sa fiu draga la un fecior,
Dintr-acela ales,
Sa nu merg des la cules!

27.02.2015