Aripi infrante

Aripi înfrânte

Întind braţele şi mi se alătură raţele,

Deschid mari ochii şi apar şi vulturii,

Deschid gura şi intervine ura ca ielele,

Între mine şi cântecul păsării.

Privesc înaltul cerului şi mă las pe valul timpului,

Însă o pana mă trezeşte din reverie,

Şi multe înaripate par ca o să vie,

Cât mai aproape de mine, cam deasupra capului.

Mă tolonesc pe iarba proaspată şi verde,

Meditez la şirul indian de berze,

Care se aliniază în câmpul de freze,

Şi cu toţii ne uităm la ele ca nişte paparuzi, ce nu vor crede,

Că ele, înaripatele dungate, jumătate în alb, jumătate în negru,

Se vor apropia de noi, de oamenii din vale,

Să ne salute şi lor să le dăm de mâncare pe un metru,

De pământ curat şi apoi să-şi ia zborul din a noastră cale.

Berzele flămânde au aterizat aproape de noi,

Devenind mai blânde, însă deloc de soi,

Ca suratele graţioase de pe lacul din codru,

Unde se plimbă ca un voinic mândru.

Lenevind pe iarba moale, auzii cum o bărzucă,

Striga din răsputeri că e singură, fără a sa mămucă,

Mă îndreptai spre ea să văd dacă mă acceptă,

Să-i fiu protector şi să-i ţin loc de tată.

Mare îmi fu mirarea când din lăstăriş,

Apăru un bărzoi, ce luă pe furiş,

Puiul de barză şi lăsă în urma lui,

Un însemn pufos, ca să umple golul sufletului.

Cârdul de berze se roti deasupra lanului de flori,

Făcând spectacol pentru ai lor admiratori,

Şi din întâmplare, văzui cum din departare,

Puiul de bărzucă tot era în aşteptare.

Părea că mă întâmpină cu aripile,

Să îmi mulţumească pentru ocrotire,

Şi drept mulţumire, mă lăsă să-i mângâi penele,

Umplându-mă de o întreagă fericire.

Însă furios de lipsa puiului, bărzoiul mă înfăşcă cu pliscul de nas,

Acuzându-mă de răpire la un anume ceas,

Încât nemulţumit de pedeapsă,

Îmi întoarse peste faţă o aripă zoioasă.

30.06.2013