Razvan

Răzvan

Scrijelind o bucurie, răscoleşte o amintire,

Scripetul sentimentului se unduieşte,

În răsunetul timpului şi râvneşte,

La un stindard alb în plină strălucire.

Compătimit de vuietul dorului, fiorul,

Se balansează pe escadrilele ceasului,

Văpaia amorului tânăr furnică obrazul,

Purpuriu al răzvrătitului Răzvan, neîmpăcat cu soarta lui.

Suspinul lui în plină zi implementează melancolie,

Tânjeşte după dramul de robusteţe din a lui şăgălnicie,

Căci fără pătura lui moale şi plină de armonie,

Simte că e încătuşat de aprigi rugăminţi, ca într-o domnie.

Însă sfidarea tristeţii constituie pentru sine,

Angajamentul de a lupta contra oricui intervine,

Să mânjească cu ifose şi tabieturi,

Credinţele unui tânăr înfipt în lagărele cu frământări.

Descoase vreme de o oră, fiorul care-I curge prin venă,

Dă valma printre hrisoavele fierbinţi, ce-I udă şi o genă,

Însă firea se precipită şi cade în visare,

Asemenea lui Dyoniss, în cântarea de noapte tânguitoare.

Dar aţipirea nu durează mult, căci săracia,

Îi umbreşte chipul cu barbă retezată şi injuria,

Aparută ca un  ecou în diafanele urechi,

Îi străfulgeră mintea şi trupul, ca în erele vechi.

Prea tânăr acest băiat din mileniul trei,

Să înfrunteocările unor mişei,

Cu sufletele încărcate de venin şi amarăciune,

Războite cu înfocare, precum cohortele bătrâne.

Răzvan, un tânăr şaten, cu ochii căprui,

Nu se sfieşte să dea curs jignirilornui fiu,

Stăpânit de patima jocului şi împieliţat,

Caci izbânda nu va avea reuşită, fără cugetul lui de învăţat.

Un lujer de bărbat, cu ochii scăpăraţi în taină,

Răzvan priveşte adânc la cutele de pe haină,

Căci ele fac diferenţa dintre umil şi bogat,

Şi caută să le îndrepte, păşind cu tact şi împăcat.

Şi paşii si-I îndreaptă catre un curs de literatură,

Căci ştie ca pentru a răzbi, are nevoie de o elevată învăţatură,

Însă satisfacţie bănească nu va primi prea multă,

Căci limba e o artă şi nu mulţi o ascultă.

Cursorul unei lumi nedivizate în potlogării,

Literatura va face din Răzvan un vânjos aparător al fericirii,

Căci însăşi fiinţa lui marturiseşte pasiunea,

Pentru neputinţele lăuntricului, adesea împovărat de nea.

Al său nume, Răzvan, derivă din etimonul răzvrătire,

Şi trage cu dinţii să-şi apere sensibila fire,

De cei care nu au o astfel de îndârjire,

Însă robesc străfundul omului cu împătimire.

3.01.2015