Flacara

Intr-un colt de padure aramie,

Se aude un vajait de vreascuri,

Ce trosnesc in urechile Mariei,

Ca si zanganitul ascutit de linguri.

Vantul ii inlesneste pasul,

Si ea usor se lasa pe un butuc,

Ia in mana un topor asemenea unui haiduc,

Si aschiaza cu indemanaretrunchiul.

Fata fiind,Maria se uita atenta,

Si bserva ca lucrul pe care il face,

Devine treptat o fasie de lumina curenta,

Aprinzandu-o, se transforma intr-o lucire ce se desface,

In mii de licurici aprinsi,

Care improasca imprejuru-I scaparici,

Flacarelele rosiatice fac mirajul unor rugi focosi,

Si se desfac curand im jocuri de mascarici.

Contempland la a sa munca,Maria cugeta,

La durerile trunhiului care a prins viata in a sa mana,

Si prin insuflarea unei vraji de zana,

A aprins in mii de flacarele ,actul luminarii cu har inzestrata.

Treptat ,prin rumoarea vantului,

Licarirea focului se traspune in mijlocul codrului,

Aramiul acestuia se inglobeaza cu nuanta cerului,

Si maretia ramane doar a lui ,a peisajului.

Maria iese din lumina reflectorului natural,

Se transpune in atmosfera cadrului uman,

Se reintoarce in mediul urban,

Si reda prin poezie glasul flacarii,pastrat in suflet magistral.

25.11.2012