De ar fi cucul pasare rara

De ar fi cucul pasare rară

De ar fi cucul pasare rară,

Poate c-ar pleca mai des din ţară,

Ca şi suratele să-i ducă dorul,

Asemenea ratelor plecate cu cârdul.

Şi le-ar încânta auzul altor fraţi,

Care încântaţi de glasul lui,

Ar tânji după apariţia lui,

S-ar sui pe alte cetăţi.

Şi le-ar da romanilor dreptate.

Ca ei au parte de cântece neînvăţate,

Ci rostite din suflu propriu,

Menite să înlăture orice doliu.

De-ar fi cucul pasăre străină,

Românului nu I s-ar mai părea viaţa haină,

Ci s-ar mâmndri cu neamul său,

Şi l-ar asculta mai des pe la pârâu.

De-ar fi cucul mai deştept,

Nu ar mai fi atât de drept,

Să rostească din primăvară,

Că viaţa îşi urmează a sa scară.

Cântată cu glasul comun,

Al celui mai bun,

Dintre suratele cu glas,

El fiind cel  care are mai mult de tras.

Că din zi şi până-n noapte,

E singurul ce nu vorbeşte cu şoapte,

Ci îşi strigă cu putere oful,

Cu speranţa că I seva schimba traiul.

Dară cucul e o pasăre supărată,

Şi de aceea îi cântă oful ziua toată,

Însă e iubit şi apreciat,

De toţi cei care păna acum l-au ascultat.

De-ar fi cucul pasăre negrăitoare,

Padurea ar fi lipsită de rumoare,

Şi s-ar afunda în desimea copacilor,

Plângând după dorul pitpalacilor.

2.07.2014