Firul ierbii

Firul ierbii

Firul ierbii eu îl plâng,
Că e neted când îl ating,
Şi mă doare că e rupt,
Mâna omului de sevă l-a supt.
Aş fi vrut să mai fie verde,
Dar frumuseţea sa încet se pierde,
Că e doar o boare de oxigen,
Şi va creşte la următorul fenomen.
Firul ierbii îmi fură privirea,
Şi-o ascute precum securea,
Ca să caute în liniştea ei
Grija soarelui pentru mantia atmosferei.
Şi aşa deschişi la cercetaşi,
Soarele îşi răsfrânge razele către bouraşi,
Iar ei plăpânzi şi verzi,
Te îndeamnă să îi cercetezi.
Firul ierbii te răsfaţa dimineaţa,
Când cu lujerul plin de albeaţa,
Te îmbie să îi culegi roua,
Şi să îţi umezeşti ochii cu licoarea sa!

03.07.2014