Viata la tara

Viaţa la ţară

Îndepărtat de traiul de la oraş,

Mi-am găsit pe tărâm de ţară, un locaş,

Într-o vale îndepărtată de civilizaţie,

Asaltat mereu de nevoia de o nouă respiraţie.

Buimăcit de farmecul câmpenesc,

Mi-am luat destinul în mâini şi de o vreme haiducesc,

Pe meleaguri rustice care mă înzdrăvenesc,

Cu o poftă avidă de viaţă şi de abia acum simt că trăiesc.

Poftit de o ţărăncuţă într-o căscioară gătită,

Într-o seară, pe timp de vară, m-am ospătat cu mâncare gătită,

Însă nu la microunde, nici la aragaz,

Ci pe vătrar, în cuptor, unde focul e aprins cu gaz.

Acest detaliu îmi ascute curiozitatea,

De a afla dacă fata cunoaşte şi posibilitatea

De a a găti la aragaz mâncăruri fine,

La fel ca la restaurant, unde mesenii nu pleacă cu burţile pline.

Răspunsul îl primii îndată, în timp ce fata cochetă,

Se pregăti bărbăteşte, în ochi să mă privească,

Răspunzând că s-a oferit să mă omenească,

În stil ţărănesc, precum în vremurile de altădată.

Anxietatea creşte pe masură ce minutarul îşi face rondul,

Pofta de a degusta bucate ţărăneşti mă împinge într-acolo,

Să pătrund în chilioară şi să furişez în fundul gâtului,

O bucată bună de cârnaţi şi curând îl laud mieunând pe Polo.

Gazda nedumerită, mă strigă să vadă,

Dăcă paţii ceva, însă nu putui să îi răspund,

Că avui gura plină şi ieşii din acel fund,

De cămaruţă şi îmi cerui scuze pentru a mea ispravă hâdă.

Ora mesei a sosit, însă hămesit după atâta aşteptare,

Apucai platoul cu înfrigurare şi gustul mi se desfătă,

Cu bucate savuroase şi cu o mândruţă plină de mirare,

Petrecui o seară bogată în savoare, delectată cu o mândră fată.

Întors la căsuţa din vale, apropiată de codru,

Meditai la traiul uşurat de grijile moderne,

Şi visând la un destin fălos mi se păru,

Că aud lângă fereastră zornăitul de la mioare, pline de carne.

Ieşii în prag să verific cele imaginate,

Şi mă văzui tranşând o mioară grasă,

Care în tigaie, asezonată cu ceapă, era toată unsuroasă,

Plină de gust şi îmi frematai degetele printre ale sale coaste.

Timpul trece şi anotimpul receeste prevestit de nouri,

Care nu se lasă aşteptati pe cer, rotindu-se parcă,

După cârdul de cocori şi gâşte, agăţându-se de acele straturi,

Din atmosferă care modifică vremea şi o zgâlţâie ca pe o nebună.

Stoluri de pasări invadează celestul şi băltoaca se înnegreşte,

Cu dihanii care fac să dârdâie tot cerul,

Plângând raţele şi broaştele după tot haremul,

Însă soarele pe toţi îi ocroteşte şi lor le zâmbeşte.

Asemenea imagini la oraş nu le priveşti atent,

Că eşti stresat de gânndul de a face bani,

Încât îngrijorit de ziua de mâine, ai alăturea de tine nişte câini,

Ce te hăituiesc până când devii rece şi dur ca un patent.

Viaţa la ţară e încununată cu minuni,

Fie solare, fie culinare, sau dimpotrivă,

Cu urlete de animale, care te înconjoară,

Încât viaţa la ţară e frumoasă, extrasă din ţarcul de minciuni.

3.09.2013