Mandra fata

Mândră fată

Mă petrec în cale o groază de idei stranii,

Care în curând vor deveni dihanii,

Dacă le dau curs să se înfiripeze,

Într-adevăr, spre fioruri vieneze.

Obosit de muncă mă aşezai pe o bancă,

Şi simţii cum umbra copacului mă înfioară,

Căci nu ştiam dacă timpul este o nălucă,

Sau o dâră de lumină chioară.

Optimist din fire azi căzui într-o aprigă dezamăgire,

De propria fiinţă, că nu cunoscusem calea,

De a făuri speranţe că viaţa e largă ca marea,

Şi sufletul adâncit în vasta omenire.

Nu simt dureri în tălpi şi nici nu mă dezmierd,

Cu gânduri că firea mea se va supune,

Acelei turme de vaiete care de îndată te răpune,

Căci traiul mi-e îngreunat de neputinţe, dar nu vreau să îl pierd.

Cu toate astea, din când în când oftez,

După clipele încărcate cu lumină feminină,

Pe care timpul le-a tranşat în a sa cabină,

Încăpătoare şi le răscoleşte, atunci când le cercetez.

Îmi place viaţa să o trăiesc după pofta inimii,

Să o percep după schimbările şi mofturile lumii,

Sunt propriul stăpân şi îmi place să creez,

Lucruri pe care doar eu ştiu să le manevrez.

Acest elan vine din străfund,

Însă pe timp de noapte mă afund,

În gânduri umbrite de dorinţe,

Ce nu devin nicicând reale, şi nu am pe nimeni care să mă înveţe.

Cum să mă descătuşez de ele şi lor să nu ma dedic.

Căci îmi acaparează cugetul cu esenţa lor,

Mi-e frică să ma despart de acele vise,

Care cândva au fost trăiri frumoase.

Trecutul îmi amprentează fiinţa,

De aceea mă preocupă mult ştiinţa,

De a cunoaşte rostul universului,

În care mişună o groază de cugete, preaslăvind sufletul.

Când luna dansează într-o rochie regală,

Sufletul îmi arde de suferinţa, iar faţa devine pală,

Suflarea e înceată şi aştept cu înfrigurare,

Ca noaptea ce vine, să vindece boala şi să scap de durere.

Mă doare că viaţa mea e mereu săpată,

De acele dorinţe de a cunoaşte tot universal,

De a-i cuprinde întreaga ştiinţă, fără ca visul,

De a fi omniscient să se stingă de îndată.

Ce în faţa ochilor mi se arată,

O mândră fată care nu se îndură,

Să fiu cuprins de ură,

Că ea poate să mă îndepărteze de la a mea cale urmată.

Mi-e teamă de o femeie curată,

Că ea e singura care poate curma,

Toată patima pentru ştiinţă încât inima,

Se va supune ei, o mâdreţe de fată.

De aceea meditez la timpul când,

Voi fi răpus de a sa guriţa,

Ce cântă că întreaga sa fiinţa,

Mă iubeşte pe mine, mai mult ca nicicând.

7.09.2013