Figuri de doliu

Figuri de doliu

Tăciunea de pe sol s-a flendurit în mănunchiuri,

Care s-au descreţit în pulberi de cenuşă,

Şi au plutit în vânt până au acoperit cărări,

De abia cercetate de bărbaţii falnici în cămaşă.

Cărarea e locul sortit spre care oamenii au pornit,

În căutarea unor amintiri ce nu mai conţin venin,

Şi şi-au dat bineţe, îngânând totuşi acel chin,

Ce le-a sfârtecat sufletele, rămânâd în memorie greu de pomenit.

În mijlocul mulţimii, cărarea pare neîncăpatoare,

Vede cum fiecare petec de pământ e atins cu supărare,

De aceia care au venit aici, să-şi dea mâna,

Şă-şi aline suferinţa, care pentru toţi a devenit una.

Durerea e comuna şi se manifestă mută,

Nimeni nu îndrăzneşte să sufle o şoaptă,

Se aşteaptă un semn până când mulţimea,

Se va descătuşa de umbra durerii şi se va arunca cureaua.

Toţi au chipul îndoliat de refulări,

Ce timpul le-a departajat în suflet ca un şarpe,

Târât pe lăuntricul lor şi de aici mai departe,

Lucrurile s-au zdruncinat de grele dări.

În mijloc de drum, într-un timp de toamnă,

Mulţimea freamată la zbuciumul din ale lor inimi,

Şi curând se vede cum o doamnă,

Le prevesteşte că va veni şi vindecarea tot de la oameni.

Nimeni nu se încrede în vorba ei,

Şi bombănesc cu voce tare o groază de idei,

Statornicesc într-un lung aşteptat,

Şi se întreabă dacă mai au de luptat.

Cu propriile neputinţe de a fi semeţe fiinţe,

Îşi întorc privirea către sufletul lor rănit,

Şi consimt că frica de durere, le-a izgonit ale lor dorinţe,

De a participa voioşi la învioararea sufletului răstignit.

Destinul nu se supune lor şi clocoteşte de mânie,

Că mulţimea trădează pactul de a le fi supuşi,

Se războiesc în cugete şi nu se văd întorşi,

Din drumul lor presărat cu o groaznică mânie.

Mulţimea pribegeşte în frânturi de părtinire,

La durerea ce nu se lasă dusă,

Din fundul inimilor şi ţine tot mai mult să crească,

Părâd că se instaurează starea de robire.

Figurile lor devin îndoliate în drumul spre salvare,

Căci ştiu că sunt supuşii timpului,

Şi nu pot să-i vină de hac şi fără putere,

Se pleacă în faţa lui, devenind oglinda sufletului.

6.09.2013