Drum deschis

Drum deschis

Cale, potecă, dumbravă, rută, în fine, cercetare

Toate duc către aceiaşi poartă de intrare,

Spre feerica panoramă a lumii grăbite,

Care-şi coase sacoul ros de grijile trudite.

Calea duce către o sigură păşire,

Uneori gândită, alteori efectuată din instinct

Ea îndrumă  trupul omului către acel fruct,

Necopt, tânăr, ce te îmbie spre dăruire.

Ideea de drum zăboveşte în mintea fiecărui om,

Care freamătă la ceasul următor,

Şi speculează filamentul acelui crom,

Vizat de albul ochiului iscoditor.

Fiecare dintre noi se dedică să creeze un soi,

De încântări care să-l menajeze de flirtul ispitei,

Nu de multe ori rămâne în faţa lui ca un cotoi,

Adormitat în propria blăniţă năclăiată de mujdei.

Dar nu ne dăm în lături să fabricăm idei,

Să le conturăm pe panouri demne de urări,

Să le frământăm cu germenii speranţei,

Şi să se îmbarce în palatul belşugului înrâurit de cântări.

Cu toate că nesăbuinţa uneori cercetează minuţios

Printre sfeşnicele lemnului şi vânează fala omenirii,

Ea se dovedeşte a fi preoteasa cenaclului firii,

Care-şi rânduieşte lucrurile pentru ca omul să fie mai puţin sperios.

Ne spetim cu toţii să găsim acel drum deschis,

Care să ne permită să ne legăm de braţul vânjos,

Al timpului, din fire, nemilos,

Şi să parcurgem perimetrul vieţii de soartă scris.

Ne pregătim a dejuca filmul destinului

Întovărăşit cu patimi şi dureri lâncede,

Fără guri de aerisire, cu sfidări din partea spânului,

Şi visând la acele drumuri blânde.

Calea ce o urmează fiecare stă să se diversifice,

În particolele unor atomi solari,

Care să le edifice în firavele cleştare,

Spre aurora masei vegetale şi învăluită în mii de ramuri.

Dar în final ne oprim asupra unui gând firesc,

De ce cu toţii vrem să păşim către alaiul ceresc,

Răspunsul vine prompt din partea acelui gând lumesc,

De a fi om, de a trăi pe acest pământ a căror umbre par că lucesc.

  

12.04.2013