Pierdut in zare

Pierdut în zare

Cine nu ocoleşte sufletul de al său ghimpe,

Nu voieşte să fie cu adevărat liber,

Ci se umple de întristare fiindcă lanţul cruzumii uşor nu se rupe,

Ci ai nevoie de îndemânarea sălbatecului îndurerat de ger.

Cinu nu oboseşte a sufla în jarul încins,

E vrednic să fie numit stăpân de neînvins,

Al temerarului rost de a săpa adânc,

În albia cugetului unui amărât ţânc,

Dar rostul acestuia e fortuit de plată,

Încât nădejdea lui intră pe o secretă poartă,

Trudeşte vreme de un ceas în palatul speranţei,

Iar la finalul turei se îndeletniceşte cu jupuitul smintelei.

Cine nu dovedeşte sfială  faţă de a timpului îmbrânceală?

Cine nu sărută clipa de veselie, ştiind că nu va veni curând?

Şi de aceea nu se sfieşte să se comporte precum la şcoală,

Ascultător faţă de ce i se predă, oarecum furând,

De la cel învăţat o boare de învioarare intelectuală,

Şi asemenea celui nepriceput, tu meştereşti să capturezi,

Clipa care aduce bucuria, căci fără să ascunzi,

Proclami  timpul acela înrudit cu un soi de tălmăceală.

Căci piciorul scării timpului se poate oricând scurta,

Încât nemernica viitură a suferinţei,

Îşi va arăta colţii fără a curma fiinţei,

Rănile umbrite de incerte rupturi, menite sufletului de a le purta.

De ce timpul amputează braţul ager al minţii?

De ce îl răvaşeşte şi-l transpune într-un alt decor?

De ce întărâtă cugetul să-l înfrunte acompaniat de un mixt cor?

Când ştie că are dă-l răpună, indiferent de înfăţişarea frunţii.

Aşa de furtunos, nimic nu apare în zare,

Decât umbra timpului care fură cu sine,

Licărirea ochilor robiţi de fericire, dar care,

Sunt supuşii acestui vifornic, aducând modificări depline.

Caci iată aşa se întrupează măreaţa vreme,

Fără umbrela protectoare şi sfidătoare,

Căută hulpavă prin decorul plin de lume,

Ceasul când se interpune în vieţile oamenilor, mişcaţi de a sa vâltoare.

Precum la vânătoare şade prinţesa clipă,

Să cumpănească greutăţile celor ce suflă în pipă,

Să glăsuiască celor avizi de plăcere

Că  timpul lor li se scurtează, mai trăiţi şi în durere!

Pierdut în zare vremuiesc de un timp,

Şi în minte născocesc că iar sunt mic,

Şi-mi plec capul şi tresar şi rump,

Şirul amintirilor ce m-a încurajat să gândesc asemenea unui sfetnic.

Aşa, călător într-un ceas hrănitor,

Mă balansez pe o buturugă,

Şi cu meditaţia în cuget, strig că sunt un luptător,

E vremea să mai dai si eu din gură!

2.06.2014