Tablu de iarna

Tablou de iarnă

Pironit cu ochii asupra unei scândure de lemn,

Depănez în memorie firul epic al unui serai,

La care se ăţâţă mii de suflete rămase fără grai,

Pândind iluzia că într-o zi şi eu de el voi fi demn.

Ochii se rotesc asupra lemnului scorojit,

Care zgâriat zăngăne a ropotit de cal nepotolit,

Căci pe acest lemn este inscripţionat,

O oază albă de plasticitate, cu eleganţă decorat.

Pare să definească un anume decor,

Care să amintească că amintirile vii nu mor,

Şi înglobează în pânza adormită o viaţă colorită,

Completată de o scenă vivace de trăiri, mult îndrăgită.

Concentrat în conţinutul unui tablou, mesajul,

Transmite că dincolo de acest vechi panou, sufletul,

Artistului se ascunde printre picturile înscenate,

Încât redau ochiului cele mai miraculoase simţiri creionate.

Pătruns profund în pictura tabloului de pe perete,

Mă deconectez din tranzitul activ al vieţii şi asemenea unui burete,

Absorb aproape orice noi licăriri de tandreţe şi culoare,

Rămânând în mine elanul de a creea o nouă faţadă plină de rumoare.

Luciul argintiu al frescei înrămate mă săgetează în creştet,

Iar ochii străvezii tânjesc după o reală albă aşezare,

Care să-mi liniştească sufletul, încleştat de gratiile de făget,

Ce s-au laminat pentru a reda senzaţii de înfumurare.

Astfel desprins din iatacul argintiu, m-am îndepărtat de frenezie,

Şi am pornit către un loc cu adevărat îmbrăcat în alb,

Unde pe deplin mă simt detaşat de orice gând de harap-alb,

Înfăşcat doar de dorul de a creea o urma de poezie.

Realul îl cuprind cu cugetul şi mi se aprinde spiritul,

Care a tăgaduit ca va păstra taina acestui mirific peisaj,

Însă ego-ul nu se lasă de el capturat şi dezleagă misterul acelui sevraj,

Ce fascinează prin scânteirile de lumini, aprige ca vântul.

Iarna preia controlul asupra spectacolului naturii,

Iar sceptrul tronului îl deţine regina zăpadă,

Care alungă din tăvălugul sentinţelor speranţei,

Orice umbră de suferinţă, îngrădită într-o argintie oglindă.

Timpul real se perindă între scârţâitul pânzei de in,

Iar artistul dă viaţa unei scântei de speranţă,

Că albul va luci în sufletul oricarui ins, netras la faţă,

Iar realul şi iluzoriul se întrepătrund într-un mod cât mai fin.

18.01.2014