Coborat pe scari

 Coborât pe scări

Liniştea mă cheamă spre amalgamul zorilor petrecăreţi,

Vreau să mă alatur vouă, feţelor de şambelani,

Să  aud glasuri glumeţe, vioaie, pline de sărbătoare ca adevărate cetăţi,

Gata de lupta şugubeaţă şi pe lângă ele numeroşi partizani.

Dar un ceas rău mă opreşte din a mea scoborâre,

Către party-ul încins de cântările zglobii,

Liniştea dimprejurul patului meu, mă sugrumă cu ale sale perne aurii,

Şi mă ţinţuiesc în pufosul baldachin, încărcat cu pete de culoare.

Nu rezist în faţa patimei de a veghea lumea hazlie,

Descui uşa camerei şi mă petrec până-n salon,

Dar mă împiedic în hainele mele pe scări, devenind însumi o comedie,

Mă încredinţez suspinului după boarea de muzică ca şi un filon.

Cobor  încet treptele palatului iluminat de raţa selenară,

Şi cu mucul de ceară fac cărare luminată ca sa ajung acolo,

La nucleul răsfăţului lăuntric să-mi adăp setea de vioară,

Să ascult muzica de seară, să mă înalţe către steaua Apolo.

Mă învrednicesc să cobor în taină cele câteva sute de trepte,

Dar mă urmăreşte o spadă cu o coadă lungă,

Ținută de mâna unui Grenier şi o aruncă ca pe o pungă,

La picioarele mele, ca să le reteze şi să mi le lase rupte.

Ah!o umbră neprecisă ochiului meu mă atrage,

Şi mă întoarce din drum, ascunzându-mă după stalactite,

Aici totul pare că-i o roată a sorţii şi împrejuru-i  mă atrage,

Sunt uluit de această nouă vedere şi mă ţin mai mult de perete.

Sunt treaz, nu visez, dar şi aici trebuie să cobor pe alte trepte,

Care duc către catul luminat de rotocolul îmbrăcat în lumină,

Şi mă dezmierd cu razele lunii, cu cântecele nefragmentate,

Irigate de fluxul timbrelor, răsfirâd în jur şiroaie de platină.

Coborât pe trepte, mă prinse momentul în care orchestra,

Se dezlănţui tenebroasă în mijlocul salonului de festival medieval,

Făcu furori printre spectatori şi  îmi păru rău că nu ajunsei în aval,

Din cauza acelui spadist Grenier, ce mă încurcă să particip la acea fanfară.

Dar coborând, mă trezii ajuns în spatele cortinii catifelate,

Violet, dintr-a cărui  colţ ascultai atent sonetele célèbre,

Fredonai ceva din aria muzicală şi domniţele cochete,

Mă sorbeau din priviri cu aere de cucoane tinere.

Muzica era muza mea şi dispreţul meu spre cucoane se-ndrepta,

Căutai să verific în memorie dacă dintre artişti,

Toţi si-au facut reprezentaţia, sau dacă toată plata,

Venea din arsenalul elaborate al muzicii de tenori vestiţi.

Tot balul medieval se încheie cu o sonată de a lui Bethoven,

Invitaţii de onoare s-au descins în a sa rumoare,

Eu m-am depărtat din acel soclu emoţional ca un egumen,

Urcând iar pe treptele palatului scăldat în sărbatoare.

13.03.2013