Placuta trufiei

Plăcuţa trufiei

Înclinat de un gând viteaz,

Statul celui din privaz,

Se congestionează către vraful de praz,

Şi se bucură întru totul de al său răgaz.

De a savura din plin gustul acelui sentiment,

Neîmbătrânit la chip şi zvelt ca un paltin,

De dor, sădit în cuget şi plămădit din lut divin,

Să dezrobească sufletul din plasa negrului ornament.

Dar dorul se înscăunează pe al sufletului schelă,

Cercetează gămăliile cutiei cu aţe părtinitoare,

Se supune regulilor de înviorare a coatelor fală,

Punându-se liant într-a maselor dureri copleşitoare.

La a sa poartă descuiată şade o prăpastie înaltă,

Ce nu se îndepărtează din sfera tainicului,

Fără urări de conlucrări din partea sfetnicului,

Care mărşăluieşte printre şarada dreaptă şi neclintită.

Dar el, dorul nu s-a schimbat defel,

Mai rău, s-a apucat să cânte un bocet,

S-a lâncezit printre sloiurile glasului cochet,

Rupând lanţul furiei niţel.

Tot el, dorul, s-a încotroşmat cu o blană de vidră,

Şi iese la plimbare mai fălos ca la înmormântare,

Şi la ceas de sară, se repede să mai găsească o cioară,

Ca să o hulească şi să-i dea o dumă tare.

Supărat de o întâmplare care şi azi doare,

Dorul s-a cutremurat la auzul unei vioare,

S-a ascuns într-un mantou mai sobru,

Şi a căutat să fuzioneze cu un liman ce nu îi păru,

A fi articulat cu jale şi nici cu soare,

S-a jucat cu ielele cu voale,

Şi s-a ales cu o boală ce leac nu are,

Care te linşează rapid, fără să te întorci din cale.

Azi, dorul se îndreaptă neputincios,

Către locul sfidării lăuntricului uman,

Se zbate mâhnit între pereţii locaşului din iad, cel mai de jos,

Ferit de orice rază de lumină, abolit de fericire şi fără tavan.

Aici, în iadul jarului aprins pe rugii suferinţei,

El, dorul, nu reuşeşte să dea bineţe trufiei,

Şi se proslăveşte-n faţa ei,

Căzându-i la picioare şi udându-le cu lacrimile căinţei.

Ajuns pe al pragului umed mormânt,

Nu mai străluce ca şi un falnic bard,

Trupul îi este înţepenit în al sicriului jurământ,

Urlând din răsputeri că i se pune mărirea în gard.

Desfiinţat ca şi sentiment protectiv,

Dorul a intrat în lumea drepţilor,

Rupând din jarul inimii harul descriptiv,

Mesajul firii sale  afişat pe plăcuţa trufiei, tuturor.

27 .02.2013