Stejarel

Stejărel

Stejărel cu verzi frunzuliţe,

Tu le spui la toţi doiniţe,

Îi cerţi pe cei care se încumetă,

Să se caţăre pe tulpina nemarginită.

Iubăreţ ca şi ibovnicul ca un soare,

Te suceşti după orice boare,

Domneşti printre arbuşti şi cicoare,

Dar nimeni nu te întrece în splendoare.

Vin copiii să-ţi spună  că te cunosc,

Ca le-ai dat ca jucării,

Mici ghinduţe şi pălării,

De frunzuliţe şi îndată îţi mulţumesc.

Tu eşti fericit că până şi cel mic,

Vine să îţi spună povestea lui,

Tu îl asculţi şi îi arăţi bunătatea fără vreun tic,

Şi vrei să vină şi alţii la umbra ramului.

Şi ştii bine stejărel de deal,

Că niciunde tu nu creşti mai frumos,

Decât pe plaiuri româneşti şi ca şi un val,

De verdeaţă te înalţi treptat, pe coastă frunzos.

Iar la zi de sărbătoare tot poporul,

Vine să-şi aline dorul,

La limanul tău umbros,

Să horească şi să petreacă maiestos.

Încântaţi de viaţa săltăreaţă,

Parcă şi frunza ta palmată,

O salută mai cu foc pe voiasa ceată,

Încântată de măreţia ta, mai presus decât o ţaţă.

Stejărel cu ghinde scumpe,

Vreau şi eu să-ţi cant,

Un şirag de doruri ce va rupe,

Sufletul războit de dorurile de pe pământ.

Stejărel cu ramuri vârtoase,

Tu vezi veşnic ochii fetelor frumoase,

Care te îmbrăţşează cu patimă,

Şi te îmbracă în mantou de sfântă lacrimă.

23.05.3013