Țărişoară sfântă
Țărişoară sfântă, mutu-i plin de rugă,
Te tot strigă să-i dai o pungă,
Dar tu te uiţi la el sfioasă,
Ce mi-e mie bine, cu faţa ta trasă?
Țara
îi răspunde mutului că-i păcat,
Că unul ca dânsul, în ea s-a întrupat,
Că îşi roade mâinile de grija lui,
Împreună cu argaţii statului!
Țara
îl trage pe mut de mânecă,
Şi la o schimonoseală de-a lui, peste faţă una-i
flutură,
Tu stai ziua întreagă fără muncă,
Când eu sunt a românilor pătură!
Mutul pricăjit şi zburlit la păr,
Se descalţă niţel şi se pune la vedere,
Se apleacă turceşte şi nimeni nu are o părere,
Îşi adapă setea cu un castron cu zăr.
Îndestulat, mutul merge în faţa ţării,
La o mare audienţă, însă necioplit şi tânguit,
Îşi înfinge mâinile în mantoul prădării,
Încât şi pruncul abia miruit, rămâne uimit.
Țărişoară
cu cunună, de ce nu vii cu vreme bună,
Părea că se roagă mutul, încolţit de boală,
Dar viaţa îl arată fără fală,
Şi din ochii săi curg lacrimi, punâd sare pe rană.
Țara,
mândră de a sa făptură,
Îl trânteşte jos la pământ pe cel fără de-o pată,
Îl zdrobeşte în bătaie, pentru că simţi cum el în
gând o înjură,
Însă bietul mutălău are o faţă moartă.
Țărişoara
e mulţumită că protestatarul,
S-a cam domolit niţel şi cugetă la semnul,
Pe care mutul îl face cu disperare, încât nici
banul,
Nu au cum să-l scape de moarte, nici la anul!
Țărişoara
îşi abrogă toată sfidarea,
De a decapita un ins flămâd,
Neştiind că însăşi uitarea şi nepăsarea,
L-a trimis pe mut, în moarte plângând.
Țărişoara
se dezminte faţă de toţi,
Rostindu-le celorlalţi că în stat nu sunt hoţi,
Ea îi guvernează bine, fără să aibă grija zilei de
mâine,
Că e darnică şi bună, în urechi auzindu-se doar:
cine?
Răzvrătit din morţi, mutul le strigă tuturor,
Că viaţa de dincolo e mai dulce ca oriunde,
Însă dobândind aripi, si-a luat zbor,
Către farul luminos al cercului cu blide.
Țărişoara
îi blesteamă şi îi cere o fărâmă,
Din trupul lui ciuruit de ale ei lovituri,
Şi cu toată prostia văzută, curmă,
Definitiv, viaţa amărâtului, cu zeci de bubuituri.
Aşa e viaţa în România! 24.01.2014
