Gateala de dimineata

Găteala de dimineaţă

Primeniţi cu ajutoare,

Ce se rumenesc curând în cuptoare,

Ne destindem la ceas de ziuă,

Cu găteli care să vă placa şi vouă

Ne înşiruim printre masa îmbelşugată,

O cercetăm cu privirea luminată,

Ne încumetăm la a prepara delicii

Ca să mulţumim toţi invitaţii.

Cântul ne e ruga în sălaşul bucătăriei,

Cu toţii se îndestulează de a lumii bucurie,

Ne îndrumă paşii către praznicul fericirii.

Adunaţi într-un suflet pe a inimii palpitaţii.

Invioraţi de dimineaţă de apetisantele meniuri,

Rostite şi telespectatorilor cu aceleaşi tresăriri,

Ne punem să gătim supe, sufleuri, fripturi,

Ca mai apoi sa ne îndulcim cu plăcinte, tarte şi torturi.

Glasurile vivace antrenează toata sala cu oaspeţi,

La joc şi la horele străbune,

Ca mai apoi să-şi amintească cu doruri fierbinţi,

Că au fost vrednici să pătrundă în acele umane taine.

Gheorg le e naşul tuturor,

Şi nu se lasă până când, mâncarea lui,

E modelul de urmat pentru fiecare telespectator,

Ce o să hrănească alte guri şi să mărească meniul lui.

Gheorg e un deocheat, îi descoase şi le împarte

Invitaţilor săi populari câte o sarcină de gătit,

Iar cantecul popular râvnit de toţi să transmită fiecarui frate,

Un  gând bun şi să nu aibă nimic cu nimeni de împărţit.

Acesta-i Gheorg al nostru,

Favoritul postului nostru,

Etno tv, care de dimineaţă ne transpune,

În lumea tradiţiei, ce sperăm ca nu va apune.

Şi si-a propus să nu decadă,

Din a sa strălucire matinală,

Mereu să vină cu idei inovative în a casei găteală,

Să se înrâurească în inimile celor care nu au nicio tăgadă.

Cu drag,

Pentru Etno tv

6.02.2013

Mocanu Gabriela

Culcusul

Culcuşul

Frigul caută o frunză tranşată de vântul viforos,

Şi se înduplecă  s-o pună jos,

Fără să fie lovită şi o piteşte,

Peste un trup de mort şi zoreşte,

Să adune alte frunze goale peste locurile care,

Stau să se dărâme peste singurătatea lumii,

Şi se vaietă întruna că nu s-a trezit nicio pasăre,

Să-i plesnească în urechi cântecul izbânzii.

Lângă trunchiul de copac se oboseşte un copil,

Să-şi găsească un culcuş pentru o seară cu ger năprasnic,

Bolboroseşte codrului o doină şi-l întreabă ca un senil,

De ce totul se roteşte în capul lui ca şi nebunia unui vârstnic.

Codrul nu-l ajută să descânte ceasul,

În care tatăl său l-a făcut să-şi plece capul,

Şi să se avânte în vijelia drumurilor strâmte,

Ca să-şi simtă suflul apăsat de  a frigului  valuri caste.

Pribegind prin desişul dumbrăvii nepăsătoare,

Căută cu ochii să cuprindă frăzegimea unei saltele,

De licheni şi de vreascurile ciuntite de a vânturilor boltire,

Să-şi procure un pătuc şi un somn profund între recile stele.

Freamătă la gândul că-n curând o să i se usuce,

Ochii de atâta amărăciune şi se întinde să se culce,

Dar nu poate că-l înţeapă frigul priponit într-a lui coastă,

Încât copilul crede că-i  muşcat de o întreagă haită.

Dar cu haina lui de iarnă nu poate să răzbată,

Într-un timp lovit de un  ger hidos şi a sa faţă,

E străpunsă de fiorduri gheţuroase şi nu poate să le topească,

Că-i pătruns cu totul într-a morţii faţă, fără să-i crească,

Deasupra culcuşului îngheţat, un noian de doruri, de înviat ,

Şi morţii răpuşi de a gerului spiriduş,

Să nu răsune în anonimat, copilul trist şi îngândurat,

Privigheat doar de răbufnările unui vifor fără al său tuş.

Frigul pare că l-a dus în lumea visului cu soare,

Unde ştie că o veselă cântare,

O să-i mângâie durerea ce l-a îndemnat să-şi zorească,

Paşii trepidaţi către o nouă casă sufletescă.

Dar lăsat în tagma lui, fără ceasul vrednic de repetat,

Mersul umbrei ce s-a înhăitat cu lungimea drumului,

A ajuns în luminişul luciferic şi s-a antrenat,

Să-şi găsească un adăpost până la ceasul întunericului.

Vântul pare că i-a dezgolit şi curajul de socotit,

Timpul cât a mai rămas până când el, copilul,

Se va vedea tras de un car cu scânduri şi copleşit,

De acel duh putrezit, s-a întors din ghearele hainului.

Şi a devenit pe loc, străinul de la început.

Dormitând pe culcuşul de licheni,

Şi zbierând dupa timpul cu lumeni,

Inundat de lumina ceasului trecut.

31.01.2013

Interesul

Interesul

Părăsită de entuziasmul fiinţei mele,

M-am abandonat în braţele amintirilor duioase,

Legate de anii de şcoală, de lecţiile pline de aprofundări serioase,

În lumea ştiinţei, cunoaşterii, a mulţumirilor profesionale.

Interesul pentru învăţat s-a mărit de-a lungul timpului,

A propulsionat întreg centrul neuronal spre atingerea pragului,

De cunoaştere a materiilor ce fac cinste caracterului,

Şi mă bucur la momentul actual,  de cumulul noţiunilor nu mi-au îngrădit,

Nici libertatea de a face ceea ce adolescenţa mi-a oferit,

Nici timpul de a petrece alături de cei dragi,

Nici nu mi-a pus piedici în a-mi alege religia şi chiar m-am oferit,

Să le fiu de ajutor şi celor care au pe ei doar nădragi.

Interesul pentru viaţa culturală a survenit pe măsură,

Ce mă aprofundam în lianturile literaturii, istoriei, filozofiei,

Cu fiecare studiu, mă apropiam să înţeleg modificările formei,

Şi a contextelor unor opere, de o nespusă valoare literară,

Confirm cu tărie că tot ceea ce ţine de educaţia şcolară,

Aduce în  timp un profit nebănuit, numai dacă,

Eşti interesat de ceea ce actul învăţării, desfăşurat într-o oră,

Îţi expune schematic însemnătatea lui ştiinţifică,

Interesul pentru fiecare materie se observă în cadrul lecţiei,

Când iei cunoştinţă încă de  la vârsta copilăriei,

Cu noţiuni ce îţi deservesc  aptitudinilor  tale,

Şi te însărcinezi cu studierea lor, în cât mai multe coale.

E drept că nu eşti la fel de concentrat şi de abil,

La fiecare obiect de studiu din aria şcolară,

Dar te supui, îi vizualizezi informaţiile şi maleabil,

Le acorzi şi lor un timp, ca ele să nu dispară,

Total din memoria ta şi să se concretizeze,

După un timp, într-o formă  mai amplă,

De consolidare a noţiunilor obiectului, spus cu rostire slabă,

Ca să îţi determine conştiinţa să nu-l discrediteze.

Interesul pentru şcoală  nu e vădit la toţii elevii,

Motiv pentru care s-a întâmplat ca şcolarii să figureze,

La orele de curs ca nişte personaje ce ştiu să-şi centreze,

Atenţia, pe alte fapte de viaţă, ce le oferă numai periculoase tentaţii.

Dispreţul faţă de educaţie s-a evidenţiat în interesul,

Pentru lumea barurilor, a ţigărilor, şi a jocurilor,

Unde nu e nimeni cu gura pe tine, ci doar îţi ia banul,

Şi te îndeamnă să faci altul, consumând alcool din cauza supărărilor,

Ce apar la gândul, că  un elev va trebui să meargă,

Într-o nouă zi, din nou la mediocra şcoală,

Şi elevii statorniciţi în patimile vieţii, duse doar de o matahală,

Încep scandalul, lovesc pe alţi elevi şi buimăciţi, nu ştiu în cine să tragă,

Pumni, ori în colegul ce l-a jignit cu a sa pasiune şcolară,

Ori în profesorul care l-a scos prea des la tablă,

Când nu a ştiut, a încasat un doi şi a ieşit din clasă,

Pe holul şcolii, de nervi şi să fumeze o ţigară.

Cu ochii neputincioşi, am văzut cum mulţi puturoşi,

Se sinchisesc să vină să umple băncile ca nişte mofturoşi,

Şi interesul lor este acela de a fi în pas cu moda,

De a critica profesorul, materia şi oda.

Un caz dramatic a fost acela al unei eleve păţite,

Când a fost bătută de o alta,

Că a luat nota maximă, când toată clasa,

A fost jignită, chinuită, de pornirile neîndreptăţite,

Ale profesorului de curs, ce şi-a făcut material de râs.

Şi eu am fost eleva lui şi pe drept cuvânt,

Vă mărturisesc că din cauza lui am plâns,

De caracterul necizelat şi de ruşine am băgat capul în pământ.

Ce-i drept, interesul pentru tot ce-i util în viaţă,

Nu dispare aşa dintr-o dată,

Ci în condiţii anormale, şi când poţi să le spui vinovaţilor în faţă,

Oful, opinia ta, după, vei putea correct să le dai o notă.

Interesul e cel care guvernează universul,

Şi nu e o chestiune de ieri, de azi,

Îţi urmezi instinctul şi eşti atent la ceea  ce urmează ,

Să faci, să nu ţi se stingă visul.

21.01.2013

Cealalta latura

Cealaltă latură

Fantezie, vigilenţă şi pasiune calculată,

Încep toate să se înstaleze hotărâte,

În comportamentul unei femei, lovită,

De sentimentul părăsirii de către iubitul, cu apucături urâte.

Femeia suferindă a trecut şi peste hopul singurătăţii,

Şi nu s-a lăsat supusă nedreptăţii,

S-­a chinuit nopţile să treacă peste sfera emoţiilor de iubire,

A încercat să se abandoneze în propria cale de ieşire,

Din ghearele suferinţlor de dor, de dragoste şi de uitare,

Coordonând trecerea lor în amintire, cu ajutorul timpului,

Al gândului, că nu e un capăt de drum şi de închidere,

Într-o lume închisă, ameţită de retrăiri şi de vina caracterului.

Uite că şi pe timpuri moderne, căile dragostei pune zăbrele,

Peste inimile oamenilor, le chinuie şi le trensformă,

Sufletele, când încununate de fericire, când înveninate de patimi grele,

Din a căror tentacule nu poţi, evada, fără să nu rănească adânc măcar o inimă.

Femeia, trăsnită în suflet de vestea părăsirii de iubit,

A reuşit să se caţăre de zidul biruinţei spre tărâmul liniştit,

Cu arme nedescoperite până la momentul uraganului despărţirii,

Şi treptat, cu răbdare şi o vrednică gândire, s-a apropiat de momentul încrederii,

În forţele lăuntrice, ce au fost puternic cutremurate,

Din al ei scut personalizat şi cu paşi sfioşi şi-a îndreptat,

Atenţia către o altă  latură, ce speră că va trece peste toate,

Viiturile sufleteşti,  provocate de durerea despărţirii de neîndurat.

Cealaltă latură emoţională a acestei femei,

A facut posibilă recuperarea afectivă a aceleia,

Care nu ştia de ce a suportat nebunia altuia,

Şi nu a pus punct, atunci când a simţit că trece în sfera pacostei.

Depăşind singură acest impas neaşteptat al vieţii,

A meditat la faptul, de ce a îndurat,

Să treacă timpul, ca să-şi fi terminat,

Relaţia, în condiţii neprielnice pentru repararea suferinţii.

Despărtirea neaşteptată dintre iubiţi, e o adevărată boală,

Şi nu mulţi ştiu să facă din asta o şcoală,

Pentru alţii şi să îi ajute să le comunice tuturor,

Ca iubirea are iţe şi uneori trebuie să te supui lor.

Ca să le depăşeşti, trebuie să dispui şi de o latură nedescoperită,

Pâa la momentul când urmează să o îmbrăţişezi,

Ce-i drept, nu ca o “binevenită”,

Dar asta îi dă fortă să învingă şi să nu o deranjezi.

Aşa-i iubirea, dragostea sau “neliniştea “ ta,

Te împovărează cu sentimente şi te atrage,

În sfera cu tentacule, de a-ţi mişca ceva acolo în inima ta,

Şi nu îţi dai seama că într-o zi, ea te va putea distruge.

19.01.2013