Aripi infrante

Aripi înfrânte

Întind braţele şi mi se alătură raţele,

Deschid mari ochii şi apar şi vulturii,

Deschid gura şi intervine ura ca ielele,

Între mine şi cântecul păsării.

Privesc înaltul cerului şi mă las pe valul timpului,

Însă o pana mă trezeşte din reverie,

Şi multe înaripate par ca o să vie,

Cât mai aproape de mine, cam deasupra capului.

Mă tolonesc pe iarba proaspată şi verde,

Meditez la şirul indian de berze,

Care se aliniază în câmpul de freze,

Şi cu toţii ne uităm la ele ca nişte paparuzi, ce nu vor crede,

Că ele, înaripatele dungate, jumătate în alb, jumătate în negru,

Se vor apropia de noi, de oamenii din vale,

Să ne salute şi lor să le dăm de mâncare pe un metru,

De pământ curat şi apoi să-şi ia zborul din a noastră cale.

Berzele flămânde au aterizat aproape de noi,

Devenind mai blânde, însă deloc de soi,

Ca suratele graţioase de pe lacul din codru,

Unde se plimbă ca un voinic mândru.

Lenevind pe iarba moale, auzii cum o bărzucă,

Striga din răsputeri că e singură, fără a sa mămucă,

Mă îndreptai spre ea să văd dacă mă acceptă,

Să-i fiu protector şi să-i ţin loc de tată.

Mare îmi fu mirarea când din lăstăriş,

Apăru un bărzoi, ce luă pe furiş,

Puiul de barză şi lăsă în urma lui,

Un însemn pufos, ca să umple golul sufletului.

Cârdul de berze se roti deasupra lanului de flori,

Făcând spectacol pentru ai lor admiratori,

Şi din întâmplare, văzui cum din departare,

Puiul de bărzucă tot era în aşteptare.

Părea că mă întâmpină cu aripile,

Să îmi mulţumească pentru ocrotire,

Şi drept mulţumire, mă lăsă să-i mângâi penele,

Umplându-mă de o întreagă fericire.

Însă furios de lipsa puiului, bărzoiul mă înfăşcă cu pliscul de nas,

Acuzându-mă de răpire la un anume ceas,

Încât nemulţumit de pedeapsă,

Îmi întoarse peste faţă o aripă zoioasă.

30.06.2013

Ploua

Plouă!

Plouă, ştiu că o vreme nu va fi bine,

Afară plouă şi plânge sufletul în mine,

Plouă cu găleata, dar mi se rupe inima,

Când văd că plouă şi nu ştiu nimic de mama.

Plouă, picurii sunt reci, chiar dacă e vară,

Tună şi plouă şi vreau să fiu liberă,

Să mă plimb pe afară, dar plouă straşnic,

Mă înfăţişez la geam şi am starea unui casnic.

Plouă, dar străfundul meu nu e ca la Bacovia,

Când totul pare cufundat în întuneric, dar istoria,

E cu totul alta, mai calmă, însă invadată de lacrimi,

Că anotimpul de vară e anunţat ca unul cu patimi.

Plouă, ştiu să răzbesc în furtuna de tristeţe,

Că timpul trece şi lasă urme adânci,

Făra a da bineţe veseliei, curmată de sumbre feţe,

Adunate în casa de vară, meditând în nopţile reci.

Plouă, zornăitul de pe acoperiş îmi sfredeleşte auzul,

Simt fiorul unui răcnet de străduinţă,

Ce se dă în mijlocul luptei de biruinţă ,

Pentru a opri ticăitul ceasului, de-a lungul.

Ploua, simt că-mi creşte pulsul,

Mai lenevesc puţin în pat ca şi simţul,

Să revină la starea de bine, doar că ploaia,

Accelerează nervii în mine şi jelesc ca oaia.

Plouă, sunt în picioare şi e ceasul nouă,

Seara se aşterne de-a binelea peste aşezare,

Suflu în palmă şi aud că mă doare,

Gâtul de la atâta răcoare şi mă rupe în două.

Plouă, plesnesc de oftică, că sunt singură,

Şi mă gândesc la noaptea ce vine,

Dacă timpul de afară,  mă  va lăsa ca un mugur,

Sau mă voi ofili ca o cală, cu florile fine.

Plouă, nu reuşesc să înţeleg,

De ce sufletul se leagană când văd că un bleg,

Îmi face un semn de departe,

Să mă alătur lui şi să uit de toate.

Plouă, nu-mi place că plouă,

Primesc să fiu roaba unei tainice misiuni,

Doar să nu zăbovesc la timpul care nu face minuni,

Încât ploaia sacadează sufletul şi vi-l vând vouă!

Ploa, nici lumea, nici sunetul de liră,

Nu pot să ocroteasca sufletul de melancolie,

Sunt neputincioasă în faţa vremii ce deşiră,

A sale haine umede pentru natură, ţinând parcă o veşnicie.

Plouă, e vremea să mă culc,

Dar picurii cad repezi în uluc,

Şi tresar la fiece sunet,

Şi în curând se va auzi şi un tunet.

30.06.2013

Citatie

Citaţie

Mă îndrept spre casă şi observ o gloată,

Adunată la casino, că aseară fusese concert,

Unde se iscă niţel scandal, terminat şi cu un furt,

De lucruri de valoare, dar tot pare că show-ul mai aduse încă o ceată.

De guri căscate ca să dea rapoarte,

La ceilalţi ai satului, că fu seara răzvrătitului,

Petrică, cel cu urechea ruptă si asemenea tâlharului,

Revizui cazinoul să captureze portofele vrăvuite.

Desluşind cauza acestei agitaţii,

Încerc a mă strecura printre acele figuraţii,

Însă, constat că pe drum cineva mă atenţionează,

Că poştaşul mă caută de ceva vreme, să ma grăbesc, repede se enervează.

Grăbesc pasul să-l întâmpin pe poştaş,

Care cum mă vede, îmi înmânează un plic,

Şi mă pune să semnez un document, din al său fâşic

Spunându-mi că pe mâine, va trebui sa fiu la oraş.

Zăpăcit de agitaţie, deschid plicul să găsesc o explicaţie,

La cele ce mi se întâmplă, şi constat,

Că sunt chemat la judecatorie,

Pentru furt calificat şi zău m-am enervat.

La naiba! De ce eu figurez ca actant

La vacarmul de la casinou

Când eu fusei plecat la metrou,

Acolo la Bucureşti, să-mi cumpăr un restaurant.

Dau o raită prin prejur, să mă asigur că sunt singur,

Telefonez la poliţie pentru a verifica,

Cele aflate şi stupoare, mă apucă frica,

Când cei de la poliţie, îmi afirmă că eu sunt tâlharul, desigur.

Asta de unde şi pâna unde, când mă dusei în capitală,

Să discut cu cei din reprezentaţie,

Să îmi vândă mie proprietatea de lângă centrală,

Încurajat de profitul câştigat din vechea reparaţie.

Cum se face, cum nu se face, mă trezesc a fi un pungaş,

Fiind un pârât pe documentul din citaţie,

Şi mi-e greu să mă fac acum cercetaş,

Pentru pagubele produse de cei de la poliţie.

Apare martorul cheie al acestei jonglerii,

Care comunică oficialitaţilor că sunt duşmanul jocurilor de noroc,

Şi de aceea am ţinut morţiş să îmi fac loc,

Printre şmecheri, să câştig, fără să fac datorii.

Firul epic al întâmplarii pare a se accentua,

Însă răbdarea mea scade treptat,

Mă îndrept spre poliţie pentru a declara răspicat,

Că sunt nevinovat şi că farsa nu va mai continua.

Învolburat de atâta zbucium, mai clatesc ochii cu un anunţ,

Care uşor mă dezmiardă şi îmi spune,

 Că s-a făcut o confuzie de nume şi va trebui să renunţ,

La darea în judecată a acelui martor, ce nu-i pot spune pe nume.

Tot balamucul cauzat s-a datorat,

Unei confuzii gramaticale, care a înfăşurat,

Cu a sa neatenţie, respectul unui domn,

Pătat cu mârşavia unui hoţ comun.

În final, poştaşul mi-a adus un alt plic,

În care mi se cere scuze pentru acel furtişag,

Iar ca recompensă mi se înmânează un fâşic,

De bani frumoşi, care să-mi închidă gura, lăsând rămăşag.

Astfel, drumul spre casă, acum, după ceva zile,

Pare unul liniştit, fără multe incidente,

Ci doar o domnişoară drăguţă îmi aruncă vorbe răstite,

Pentru că o fixez cu privirea şi simt că sunt lovit cu florile.

30.06.2013

Ratiune

Raţiune

Plecăciune în faţa vieţii,

Că ea ma trimite pe scara speranţei,

De a cugeta la timpul mareţiei,

Şi la a dragostei frăţii.

Şi de acolo, de pe trepte,

Voi cânta oda cu mai multe aranjamente,

Muzicale vor fi toate,

Ca nişte înalte acorduri, ca la marile concerte.

Meditez la acel decor febril,

Care se derulează în faţa ochilor,  fragil,

Şi  mă întreb, dacă uşa de la intrare,

E deschisă pentru fiecare.

Raţiunea se alătură acelui spectacol,

Care stă să le dezvăluie tuturor un miracol,

Însă ea se piteşte pe dupa perdea,

Ca să muştruluiască pe cei neatenţi de ea.

Aşadar, viaţa îşi deşiră talentul,

De a fi fruntaşă în faţa sfatului,

De a medita la grijile veacului,

Procurând resurse împotriva viitorului dezastru.

Înţepată, raţiunea se arată de după a sa mască,

Şi enervată răspunde cu aciditate,

Celor care cuteză să-I străpungă fresca,

Nou creată pe altarul imaginii crispate.

Curând îşi revine din a sa rătăcire,

Şi ise pare că aude un zornăit de învoire,

De a pătrunde alaturea de ea,

În lumea tainică a gândului, stâlcit de o mărgea.

Întovărăşită, doamna raţiune propune să fie,

Matroana tuturor adunărilor răzvrătite,

Să înfrângă revolta suratelor pârlite,

Dornice după gustul dulce a timpului domnie.

Timpul se scurge ca apa Nilului,

Şi frumoasa domniţă Raţiune

Îşi propune să se statornicească pe tărâmul pământului,

Împrumutând şi altora din harul gândirii, înlăturând o ficţiune.

Realitatea e , ca marita Raţiune,

Acum ştie să îmbine,

Voinţa cu fapta,

Ca şi gândul să câştige lupta.

29.06.2013