Ploua

Plouă!

Plouă, ştiu că o vreme nu va fi bine,

Afară plouă şi plânge sufletul în mine,

Plouă cu găleata, dar mi se rupe inima,

Când văd că plouă şi nu ştiu nimic de mama.

Plouă, picurii sunt reci, chiar dacă e vară,

Tună şi plouă şi vreau să fiu liberă,

Să mă plimb pe afară, dar plouă straşnic,

Mă înfăţişez la geam şi am starea unui casnic.

Plouă, dar străfundul meu nu e ca la Bacovia,

Când totul pare cufundat în întuneric, dar istoria,

E cu totul alta, mai calmă, însă invadată de lacrimi,

Că anotimpul de vară e anunţat ca unul cu patimi.

Plouă, ştiu să răzbesc în furtuna de tristeţe,

Că timpul trece şi lasă urme adânci,

Făra a da bineţe veseliei, curmată de sumbre feţe,

Adunate în casa de vară, meditând în nopţile reci.

Plouă, zornăitul de pe acoperiş îmi sfredeleşte auzul,

Simt fiorul unui răcnet de străduinţă,

Ce se dă în mijlocul luptei de biruinţă ,

Pentru a opri ticăitul ceasului, de-a lungul.

Ploua, simt că-mi creşte pulsul,

Mai lenevesc puţin în pat ca şi simţul,

Să revină la starea de bine, doar că ploaia,

Accelerează nervii în mine şi jelesc ca oaia.

Plouă, sunt în picioare şi e ceasul nouă,

Seara se aşterne de-a binelea peste aşezare,

Suflu în palmă şi aud că mă doare,

Gâtul de la atâta răcoare şi mă rupe în două.

Plouă, plesnesc de oftică, că sunt singură,

Şi mă gândesc la noaptea ce vine,

Dacă timpul de afară,  mă  va lăsa ca un mugur,

Sau mă voi ofili ca o cală, cu florile fine.

Plouă, nu reuşesc să înţeleg,

De ce sufletul se leagană când văd că un bleg,

Îmi face un semn de departe,

Să mă alătur lui şi să uit de toate.

Plouă, nu-mi place că plouă,

Primesc să fiu roaba unei tainice misiuni,

Doar să nu zăbovesc la timpul care nu face minuni,

Încât ploaia sacadează sufletul şi vi-l vând vouă!

Ploa, nici lumea, nici sunetul de liră,

Nu pot să ocroteasca sufletul de melancolie,

Sunt neputincioasă în faţa vremii ce deşiră,

A sale haine umede pentru natură, ţinând parcă o veşnicie.

Plouă, e vremea să mă culc,

Dar picurii cad repezi în uluc,

Şi tresar la fiece sunet,

Şi în curând se va auzi şi un tunet.

30.06.2013

Citatie

Citaţie

Mă îndrept spre casă şi observ o gloată,

Adunată la casino, că aseară fusese concert,

Unde se iscă niţel scandal, terminat şi cu un furt,

De lucruri de valoare, dar tot pare că show-ul mai aduse încă o ceată.

De guri căscate ca să dea rapoarte,

La ceilalţi ai satului, că fu seara răzvrătitului,

Petrică, cel cu urechea ruptă si asemenea tâlharului,

Revizui cazinoul să captureze portofele vrăvuite.

Desluşind cauza acestei agitaţii,

Încerc a mă strecura printre acele figuraţii,

Însă, constat că pe drum cineva mă atenţionează,

Că poştaşul mă caută de ceva vreme, să ma grăbesc, repede se enervează.

Grăbesc pasul să-l întâmpin pe poştaş,

Care cum mă vede, îmi înmânează un plic,

Şi mă pune să semnez un document, din al său fâşic

Spunându-mi că pe mâine, va trebui sa fiu la oraş.

Zăpăcit de agitaţie, deschid plicul să găsesc o explicaţie,

La cele ce mi se întâmplă, şi constat,

Că sunt chemat la judecatorie,

Pentru furt calificat şi zău m-am enervat.

La naiba! De ce eu figurez ca actant

La vacarmul de la casinou

Când eu fusei plecat la metrou,

Acolo la Bucureşti, să-mi cumpăr un restaurant.

Dau o raită prin prejur, să mă asigur că sunt singur,

Telefonez la poliţie pentru a verifica,

Cele aflate şi stupoare, mă apucă frica,

Când cei de la poliţie, îmi afirmă că eu sunt tâlharul, desigur.

Asta de unde şi pâna unde, când mă dusei în capitală,

Să discut cu cei din reprezentaţie,

Să îmi vândă mie proprietatea de lângă centrală,

Încurajat de profitul câştigat din vechea reparaţie.

Cum se face, cum nu se face, mă trezesc a fi un pungaş,

Fiind un pârât pe documentul din citaţie,

Şi mi-e greu să mă fac acum cercetaş,

Pentru pagubele produse de cei de la poliţie.

Apare martorul cheie al acestei jonglerii,

Care comunică oficialitaţilor că sunt duşmanul jocurilor de noroc,

Şi de aceea am ţinut morţiş să îmi fac loc,

Printre şmecheri, să câştig, fără să fac datorii.

Firul epic al întâmplarii pare a se accentua,

Însă răbdarea mea scade treptat,

Mă îndrept spre poliţie pentru a declara răspicat,

Că sunt nevinovat şi că farsa nu va mai continua.

Învolburat de atâta zbucium, mai clatesc ochii cu un anunţ,

Care uşor mă dezmiardă şi îmi spune,

 Că s-a făcut o confuzie de nume şi va trebui să renunţ,

La darea în judecată a acelui martor, ce nu-i pot spune pe nume.

Tot balamucul cauzat s-a datorat,

Unei confuzii gramaticale, care a înfăşurat,

Cu a sa neatenţie, respectul unui domn,

Pătat cu mârşavia unui hoţ comun.

În final, poştaşul mi-a adus un alt plic,

În care mi se cere scuze pentru acel furtişag,

Iar ca recompensă mi se înmânează un fâşic,

De bani frumoşi, care să-mi închidă gura, lăsând rămăşag.

Astfel, drumul spre casă, acum, după ceva zile,

Pare unul liniştit, fără multe incidente,

Ci doar o domnişoară drăguţă îmi aruncă vorbe răstite,

Pentru că o fixez cu privirea şi simt că sunt lovit cu florile.

30.06.2013

Ratiune

Raţiune

Plecăciune în faţa vieţii,

Că ea ma trimite pe scara speranţei,

De a cugeta la timpul mareţiei,

Şi la a dragostei frăţii.

Şi de acolo, de pe trepte,

Voi cânta oda cu mai multe aranjamente,

Muzicale vor fi toate,

Ca nişte înalte acorduri, ca la marile concerte.

Meditez la acel decor febril,

Care se derulează în faţa ochilor,  fragil,

Şi  mă întreb, dacă uşa de la intrare,

E deschisă pentru fiecare.

Raţiunea se alătură acelui spectacol,

Care stă să le dezvăluie tuturor un miracol,

Însă ea se piteşte pe dupa perdea,

Ca să muştruluiască pe cei neatenţi de ea.

Aşadar, viaţa îşi deşiră talentul,

De a fi fruntaşă în faţa sfatului,

De a medita la grijile veacului,

Procurând resurse împotriva viitorului dezastru.

Înţepată, raţiunea se arată de după a sa mască,

Şi enervată răspunde cu aciditate,

Celor care cuteză să-I străpungă fresca,

Nou creată pe altarul imaginii crispate.

Curând îşi revine din a sa rătăcire,

Şi ise pare că aude un zornăit de învoire,

De a pătrunde alaturea de ea,

În lumea tainică a gândului, stâlcit de o mărgea.

Întovărăşită, doamna raţiune propune să fie,

Matroana tuturor adunărilor răzvrătite,

Să înfrângă revolta suratelor pârlite,

Dornice după gustul dulce a timpului domnie.

Timpul se scurge ca apa Nilului,

Şi frumoasa domniţă Raţiune

Îşi propune să se statornicească pe tărâmul pământului,

Împrumutând şi altora din harul gândirii, înlăturând o ficţiune.

Realitatea e , ca marita Raţiune,

Acum ştie să îmbine,

Voinţa cu fapta,

Ca şi gândul să câştige lupta.

29.06.2013

Pace noua!

Pace nouă!

Plecaţi în afară stăm cu gândul tot la ţară,

Ne e dor de ale noastre case,

Pentru că aici suntem lucrători de vară,

Şi nici nu avem învoieli mănoase.

Muncim din greu pentru cei de altă naţie,

Dar nu putem spune că nu facem senzaţie,

Oriunde colindăm hotarul străin nouă,

Şi de acolo vă trimitem salutări şi vouă.

Ne-am desurcat mai greu  la început,

Că nu ştiam că timpul ne va pune  caput,

La ale noastre aşteptări de un trai mai bun,

Îndepărtaţi de al nostru pământ străbun.

Aşa ne-a fost soarta la început,

Până am acumulat răbdare dobândită dintr-un alt câmp,

Liman al sufletului înnecat în neputinţe,

Mistuit de vâlvătaia de dorinţe.

Pace nouă! că am găsit tăria,

De a înfrunta toata vijelia,

Timpului şi al lumii străine,

Care ne-a criticat şi ne-a înjurat luni bune.

Asta-i starea de afară, de dincolo de hotare,

Ne pare rău că soarta ne-a harazit ăşa trai ,

Dar poate într-o zi, ţara noastră va fi rai,

Pentru toţi ai săi, păzindu-i de călăii de la drumul mare.

Vrem pentru noi un trai decent,

Fară  să plecăm genunchii în faţa celui dement,

Lipsit de suflet şi raţiune,

Ca şi noi românii să fim demni de a noastră naţiune.

Pacea să ne umple cofeele cu zaibăr,

Dar să ştim să punem lacăt la acel furaibăr,

Când suntem călcaţi de hoţi şi de duşmani,

Înfruntând calvarul provocat de naţia de oameni.

Pace nouă! vom striga la ceas de zi,

Ca şi timpul să devină clopotar de lumină,

Sporind munca noastră, pentru ca ziua de azi,

Să fie mai bună şi de răsplată să fie plină.

Pace nouă! pentru viitorul frumos care se întrezăreşte,

Şi cu toţii ne vom ospăta regeşte,

Din a noastră trudă pe meleaguri străine,

Rumeniţi în suflet de focul bolii haine.

Pace nouă! pentu speranţa în mai bine,

Ca în ţara noastră să ne întoarcem ca nişte zâne,

Făcătoare de minuni îmbelşugate cu muncă,

Trăind fericiţi pe tărâmul nostrum, fără a ne fi frică de ziua de mâine.

Pace nouă! zic la toţi cu dorul ars,

Şi mă încumet să vă las,

Aceste rânduri de poezie,

Să vă fie clopoţel de poezie.

29.06.2013