Pace noua!

Pace nouă!

Plecaţi în afară stăm cu gândul tot la ţară,

Ne e dor de ale noastre case,

Pentru că aici suntem lucrători de vară,

Şi nici nu avem învoieli mănoase.

Muncim din greu pentru cei de altă naţie,

Dar nu putem spune că nu facem senzaţie,

Oriunde colindăm hotarul străin nouă,

Şi de acolo vă trimitem salutări şi vouă.

Ne-am desurcat mai greu  la început,

Că nu ştiam că timpul ne va pune  caput,

La ale noastre aşteptări de un trai mai bun,

Îndepărtaţi de al nostru pământ străbun.

Aşa ne-a fost soarta la început,

Până am acumulat răbdare dobândită dintr-un alt câmp,

Liman al sufletului înnecat în neputinţe,

Mistuit de vâlvătaia de dorinţe.

Pace nouă! că am găsit tăria,

De a înfrunta toata vijelia,

Timpului şi al lumii străine,

Care ne-a criticat şi ne-a înjurat luni bune.

Asta-i starea de afară, de dincolo de hotare,

Ne pare rău că soarta ne-a harazit ăşa trai ,

Dar poate într-o zi, ţara noastră va fi rai,

Pentru toţi ai săi, păzindu-i de călăii de la drumul mare.

Vrem pentru noi un trai decent,

Fară  să plecăm genunchii în faţa celui dement,

Lipsit de suflet şi raţiune,

Ca şi noi românii să fim demni de a noastră naţiune.

Pacea să ne umple cofeele cu zaibăr,

Dar să ştim să punem lacăt la acel furaibăr,

Când suntem călcaţi de hoţi şi de duşmani,

Înfruntând calvarul provocat de naţia de oameni.

Pace nouă! vom striga la ceas de zi,

Ca şi timpul să devină clopotar de lumină,

Sporind munca noastră, pentru ca ziua de azi,

Să fie mai bună şi de răsplată să fie plină.

Pace nouă! pentru viitorul frumos care se întrezăreşte,

Şi cu toţii ne vom ospăta regeşte,

Din a noastră trudă pe meleaguri străine,

Rumeniţi în suflet de focul bolii haine.

Pace nouă! pentu speranţa în mai bine,

Ca în ţara noastră să ne întoarcem ca nişte zâne,

Făcătoare de minuni îmbelşugate cu muncă,

Trăind fericiţi pe tărâmul nostrum, fără a ne fi frică de ziua de mâine.

Pace nouă! zic la toţi cu dorul ars,

Şi mă încumet să vă las,

Aceste rânduri de poezie,

Să vă fie clopoţel de poezie.

29.06.2013

Formular

Formular

Te gândeşti la poezie,

Şi în curând vara o să vie,

Să faci plajă pe malul râului,

Gâfâind după boarea vântului.

Te opreşti la magazin,

Să îţi cumperi creme pentru tenul fin,

Dar constaţi că încă baţi pasul pe loc,

Că nu ţi-ai completat formularul de la bloc.

Drumul e presărat cu notiţe,

Ca din când în când frumoasele fetiţe,

Să te privească şi cu a lor cosiţe,

Să te învăluiască în aura lor de zeiţe.

Încântat de vederea de pe plajă,

Deschizi agenda şi consemnezi,

Cele observate, conchizând că degeaba te alarmezi,

Că nu ai prea multe dovezi, dacă nu eşti pe fază.

Vara e în toi şi deschizi un soi de tentaţii,

Pentru timpul croşetat cu incantaţii,

De zburdălnicii şi noi senzaţii,

Ofertând o gamă variată de destinaţii.

Curios îţi arunci privirea pe pliante,

Să te informezi din timp, nu pe jumătate,

Ca vacanţa să fie reuşită,

Îmbătându-te cu frumuseţi de suită.

Completezi un formular al tău,

Pentru a ţine ritmul cu zborul gândului,

Ce palpită înlăuntrul tău,

Ca un greiere în noianul întunericului.

Notezi întrânsul tot ce vrei de la vara în curs,

Descotorosindu-te de prejudecăţi ca de blana unui urs,

Doar astfel vei putea simţi,

Pulsul verii cu ale ei semeţii.

Vara asta timpul devine liră,

Încântând sufletul cu bucuriile din clepsidră,

E momentul ca şi gândul,

Să devină una cu lucrul şi drumul.

Numai luna va străjui la ceas de seară,

Căpătâiul omului împrospătat cu visul de vară,

Şi ostenit de căldura soarelui,

Se târăşte după oaza patului.

24.06.2013

Stejarel

Stejărel

Stejărel cu verzi frunzuliţe,

Tu le spui la toţi doiniţe,

Îi cerţi pe cei care se încumetă,

Să se caţăre pe tulpina nemarginită.

Iubăreţ ca şi ibovnicul ca un soare,

Te suceşti după orice boare,

Domneşti printre arbuşti şi cicoare,

Dar nimeni nu te întrece în splendoare.

Vin copiii să-ţi spună  că te cunosc,

Ca le-ai dat ca jucării,

Mici ghinduţe şi pălării,

De frunzuliţe şi îndată îţi mulţumesc.

Tu eşti fericit că până şi cel mic,

Vine să îţi spună povestea lui,

Tu îl asculţi şi îi arăţi bunătatea fără vreun tic,

Şi vrei să vină şi alţii la umbra ramului.

Şi ştii bine stejărel de deal,

Că niciunde tu nu creşti mai frumos,

Decât pe plaiuri româneşti şi ca şi un val,

De verdeaţă te înalţi treptat, pe coastă frunzos.

Iar la zi de sărbătoare tot poporul,

Vine să-şi aline dorul,

La limanul tău umbros,

Să horească şi să petreacă maiestos.

Încântaţi de viaţa săltăreaţă,

Parcă şi frunza ta palmată,

O salută mai cu foc pe voiasa ceată,

Încântată de măreţia ta, mai presus decât o ţaţă.

Stejărel cu ghinde scumpe,

Vreau şi eu să-ţi cant,

Un şirag de doruri ce va rupe,

Sufletul războit de dorurile de pe pământ.

Stejărel cu ramuri vârtoase,

Tu vezi veşnic ochii fetelor frumoase,

Care te îmbrăţşează cu patimă,

Şi te îmbracă în mantou de sfântă lacrimă.

23.05.3013

Omida

Omida

Scoborâte din copaci, verzi şi roşii ca pitpalacii,

S-au lipit de armura lemnoasă a naturii,

Se încumetă să facă pe gurii,

Dându-le suratelor tonul simpozioanelor viorii.

Aşa lente cum sunt ele, omizile fac înţepături pe frunze,

Le necăjesc simbioza şi le strică toată nervura,

Însă lor nu le pasă şi îndrăznesc să se compare cu nişte meduze,

Să nu fie mai prejos decât toată cohorta lagunară.

Se târâsc pe dedesubturile vegetalelor şi pătrund în interioare,

Se ostenesc să-şi croiască drumul prăzii,

Să nu fie lihnite de suculentele ţesături în floare,

Şi iar sacadează corpul lor pentru a urma calea firii.

Aşadar trăiesc candid pe spinarea celor verzi,

Nu se sfiesc să-şi arate scaraba pentru cele sănătoase,

Le împulpă cu a lor picioruşe, cu venin de meticuloase,

Ca să facă sfadă cu cei din tagma celor surzi.

Nu le pasă de a lor arătare şi pare că nu le doare,

Oroarea pe care le-o imprimă ochiului tuturor,

Îşi continuă munca fără regrete sau oftare,

Că alţii le suduie sau le cârtesc suflarea, deşi şi ele mor.

Trebăluind de zor pe spinarea frunzelor,

Omizile par să fie curtate de însuşi duşmanul lor,

Ploaia îşi arată grija faţă de cele oprimate,

Şi din mantoul său cerne în natură picături mari, cu drag dăruite.

Iată că şi sfârşitul imperiului omizilor bate la uşă,

Şi o armată însetată de viaţă se milogeşte la soare,

Ca el să vină să le îmbrace cu vesta căpuşă,

Dar acesta pe cer nu se arată şi ploaia dă zor la izvoare.

Acum sunt de tot speriate si nu ştiu dacă au să scape,

Din mâinile acestui duşman fioros, ce nimic nu cruţă,

Le udă perişorii si le distruge toată fiinţa,

Şi iată-le ajunse în faza de moarte şi de aceasta nu au cum să scape.

19.05.2013