Formular

Formular

Te gândeşti la poezie,

Şi în curând vara o să vie,

Să faci plajă pe malul râului,

Gâfâind după boarea vântului.

Te opreşti la magazin,

Să îţi cumperi creme pentru tenul fin,

Dar constaţi că încă baţi pasul pe loc,

Că nu ţi-ai completat formularul de la bloc.

Drumul e presărat cu notiţe,

Ca din când în când frumoasele fetiţe,

Să te privească şi cu a lor cosiţe,

Să te învăluiască în aura lor de zeiţe.

Încântat de vederea de pe plajă,

Deschizi agenda şi consemnezi,

Cele observate, conchizând că degeaba te alarmezi,

Că nu ai prea multe dovezi, dacă nu eşti pe fază.

Vara e în toi şi deschizi un soi de tentaţii,

Pentru timpul croşetat cu incantaţii,

De zburdălnicii şi noi senzaţii,

Ofertând o gamă variată de destinaţii.

Curios îţi arunci privirea pe pliante,

Să te informezi din timp, nu pe jumătate,

Ca vacanţa să fie reuşită,

Îmbătându-te cu frumuseţi de suită.

Completezi un formular al tău,

Pentru a ţine ritmul cu zborul gândului,

Ce palpită înlăuntrul tău,

Ca un greiere în noianul întunericului.

Notezi întrânsul tot ce vrei de la vara în curs,

Descotorosindu-te de prejudecăţi ca de blana unui urs,

Doar astfel vei putea simţi,

Pulsul verii cu ale ei semeţii.

Vara asta timpul devine liră,

Încântând sufletul cu bucuriile din clepsidră,

E momentul ca şi gândul,

Să devină una cu lucrul şi drumul.

Numai luna va străjui la ceas de seară,

Căpătâiul omului împrospătat cu visul de vară,

Şi ostenit de căldura soarelui,

Se târăşte după oaza patului.

24.06.2013

Stejarel

Stejărel

Stejărel cu verzi frunzuliţe,

Tu le spui la toţi doiniţe,

Îi cerţi pe cei care se încumetă,

Să se caţăre pe tulpina nemarginită.

Iubăreţ ca şi ibovnicul ca un soare,

Te suceşti după orice boare,

Domneşti printre arbuşti şi cicoare,

Dar nimeni nu te întrece în splendoare.

Vin copiii să-ţi spună  că te cunosc,

Ca le-ai dat ca jucării,

Mici ghinduţe şi pălării,

De frunzuliţe şi îndată îţi mulţumesc.

Tu eşti fericit că până şi cel mic,

Vine să îţi spună povestea lui,

Tu îl asculţi şi îi arăţi bunătatea fără vreun tic,

Şi vrei să vină şi alţii la umbra ramului.

Şi ştii bine stejărel de deal,

Că niciunde tu nu creşti mai frumos,

Decât pe plaiuri româneşti şi ca şi un val,

De verdeaţă te înalţi treptat, pe coastă frunzos.

Iar la zi de sărbătoare tot poporul,

Vine să-şi aline dorul,

La limanul tău umbros,

Să horească şi să petreacă maiestos.

Încântaţi de viaţa săltăreaţă,

Parcă şi frunza ta palmată,

O salută mai cu foc pe voiasa ceată,

Încântată de măreţia ta, mai presus decât o ţaţă.

Stejărel cu ghinde scumpe,

Vreau şi eu să-ţi cant,

Un şirag de doruri ce va rupe,

Sufletul războit de dorurile de pe pământ.

Stejărel cu ramuri vârtoase,

Tu vezi veşnic ochii fetelor frumoase,

Care te îmbrăţşează cu patimă,

Şi te îmbracă în mantou de sfântă lacrimă.

23.05.3013

Omida

Omida

Scoborâte din copaci, verzi şi roşii ca pitpalacii,

S-au lipit de armura lemnoasă a naturii,

Se încumetă să facă pe gurii,

Dându-le suratelor tonul simpozioanelor viorii.

Aşa lente cum sunt ele, omizile fac înţepături pe frunze,

Le necăjesc simbioza şi le strică toată nervura,

Însă lor nu le pasă şi îndrăznesc să se compare cu nişte meduze,

Să nu fie mai prejos decât toată cohorta lagunară.

Se târâsc pe dedesubturile vegetalelor şi pătrund în interioare,

Se ostenesc să-şi croiască drumul prăzii,

Să nu fie lihnite de suculentele ţesături în floare,

Şi iar sacadează corpul lor pentru a urma calea firii.

Aşadar trăiesc candid pe spinarea celor verzi,

Nu se sfiesc să-şi arate scaraba pentru cele sănătoase,

Le împulpă cu a lor picioruşe, cu venin de meticuloase,

Ca să facă sfadă cu cei din tagma celor surzi.

Nu le pasă de a lor arătare şi pare că nu le doare,

Oroarea pe care le-o imprimă ochiului tuturor,

Îşi continuă munca fără regrete sau oftare,

Că alţii le suduie sau le cârtesc suflarea, deşi şi ele mor.

Trebăluind de zor pe spinarea frunzelor,

Omizile par să fie curtate de însuşi duşmanul lor,

Ploaia îşi arată grija faţă de cele oprimate,

Şi din mantoul său cerne în natură picături mari, cu drag dăruite.

Iată că şi sfârşitul imperiului omizilor bate la uşă,

Şi o armată însetată de viaţă se milogeşte la soare,

Ca el să vină să le îmbrace cu vesta căpuşă,

Dar acesta pe cer nu se arată şi ploaia dă zor la izvoare.

Acum sunt de tot speriate si nu ştiu dacă au să scape,

Din mâinile acestui duşman fioros, ce nimic nu cruţă,

Le udă perişorii si le distruge toată fiinţa,

Şi iată-le ajunse în faza de moarte şi de aceasta nu au cum să scape.

19.05.2013

Drum deschis

Drum deschis

Cale, potecă, dumbravă, rută, în fine, cercetare

Toate duc către aceiaşi poartă de intrare,

Spre feerica panoramă a lumii grăbite,

Care-şi coase sacoul ros de grijile trudite.

Calea duce către o sigură păşire,

Uneori gândită, alteori efectuată din instinct

Ea îndrumă  trupul omului către acel fruct,

Necopt, tânăr, ce te îmbie spre dăruire.

Ideea de drum zăboveşte în mintea fiecărui om,

Care freamătă la ceasul următor,

Şi speculează filamentul acelui crom,

Vizat de albul ochiului iscoditor.

Fiecare dintre noi se dedică să creeze un soi,

De încântări care să-l menajeze de flirtul ispitei,

Nu de multe ori rămâne în faţa lui ca un cotoi,

Adormitat în propria blăniţă năclăiată de mujdei.

Dar nu ne dăm în lături să fabricăm idei,

Să le conturăm pe panouri demne de urări,

Să le frământăm cu germenii speranţei,

Şi să se îmbarce în palatul belşugului înrâurit de cântări.

Cu toate că nesăbuinţa uneori cercetează minuţios

Printre sfeşnicele lemnului şi vânează fala omenirii,

Ea se dovedeşte a fi preoteasa cenaclului firii,

Care-şi rânduieşte lucrurile pentru ca omul să fie mai puţin sperios.

Ne spetim cu toţii să găsim acel drum deschis,

Care să ne permit să ne legăm de braţul vânjos,

Al timpului, din fire, nemilos,

Şi să parcurgem perimetrul vieţii de soartă scris.

Ne pregătim a dejuca filmul destinului

Întovărăşit cu patimi şi dureri lancede,

Fără guri de aerisire, cu sfidări din partea spânului,

Şi visând la acele drumuri blânde.

Calea ce o urmează fiecare stă să se diversifice,

În particolele unor atomi solari,

Care să le edifice în firavele cleştare,

Spre aurora masei vegetale şi învăluită în mii de ramuri.

Dar în final ne oprim asupra unui gând firesc,

De ce cu toţii vrem să păşim către alaiul ceresc,

Raspunsul vine prompt din partea acelui gând lumesc,

De a fi om, de a trăi pe acest pământ a căror umbre par că lucesc.

12.04.2013